De-aș fi prigonit pe cale

De-aș fi prigonit pe cale,
Tot spre ceruri voi privi,
Bucuria mântuirii,
E în mine zi de zi.

Nu pot norii să-mi aducă,
Deznădejde-n vreme grea,
Căci nădejdea mea e Domnul,
E mereu de partea mea.

De-aș gusta și din ocară,
Trist o clipă nu voi fi,
Mă înveselește harul,
Mă-nsoțește zi de zi.

Nu poate nici valul mării,
Să mă ducă în adânc,
Pe-aripa iubirii sfinte,
Mă înalț mereu în cânt.

De mi-ar fi mai greu urcușul,
Înapoi nu aș privi,
Am o țintă... este cerul,
Vreau în el a locui.

Mă așteaptă bucuria,
Locul pregătit ce-i sus,
Mă așteaptă nemurirea,
Mă așteaptă El... Isus.

O, de-ar ridica adâncul,
Valul rece... aș privi,
Către țărm... căci biruința,
Mă așteaptă a sosi.

Dorurile mele multe,
Mă avantă ca să zbor,
Chiar și-atunci când norii vieții,
Se aștern... și nu-i ușor.

De-ar veni noaptea cu șoapte,
Umbrele de s-or trezi,
Glasul Celui ce e veșnic,
Voi urma orice-ar veni.

Cetățuia mea e Domnul,
El îmi dă mereu puteri,
Anotimpurile vieții,
Îmi sunt numai primăveri.
Amin