De-aș cădea pe-al vieții cale

De-aș cădea pe-al vieții cale,
Când spre Tine-oi alerga,
Să-mi fii Doamne ridicarea,
Pradă să nu fiu pe ea.

De-oi privi ades pământul,
Norii gri să îi străbați,
Să nu simt o apăsare,
Când iar norii s-adunați.

De-oi cădea pe marea vieții,
Când adâncu-i va răcni,
Valul ei să mă rănească,
Să nu-l lași când va veni.

Marea doar de Tine-ascultă,
S-o desparți doar Tu-ai putea,
Ca s-ajug la malul vieții,
Împlinind doar voia Ta.

De-aș cădea sub grea povară,
Numai Tu Isus al meu,
Poți s-ă o ridici în grabă,
Ca să pot urca mereu.

Doar la Tine e puterea,
Poți povara ridica,
Să nu lași să cad prin vale,
Sub povară calea-i grea.

De-oi cădea când iar suspinul,
Vine cu pustiul său,
Să mă duci la apa vieții,
Ce-i din Tine Dumnezeu.

Sub zăduful încercării,
Să mă porți pe mână Ta,
Fără Tine de-ncercare,
Ca să trec... nu voi putea.

Doar cu Tine totdeauna,
Pot să fiu biruitor,
Harul Tău mă întărește,
Ca să urc, să nu cobor.

Viața mea poate fi plină,
Când prezența Ta e-n ea,
Numai Tu-mi ești bucuria,
Doar cu Tine... n-oi cădea.
Amin