De-ar veni orice furtună

De-ar veni orice furtună, eu nu mă voi îndoi,
Căci hrănit sunt doar de harul, Celui care va veni,
Pas cu pas mă întărește, căci e mare și e bun,
M-a chemat la mântuire, mi-a deschis spre cer un drum.

De s-ar tulbura pământul, eu nu mă voi clătina,
Pe o cale grea... cu Domnul s-a-ntâlnit ființa mea,
Pacea inima îmi umple, să nu fiu eu întristat,
Nici de mân-apăsătoare, să nu fiu eu apăsat.

De-ar veni furia mării, temător eu nu voi fi,
Îspre mal întotdeauna eu pe mare voi privi,
Unde mă așteaptă Domnul, brațele și le-a întins,
Ca să-L văd din largul mării, să nu fiu de ea învins.

De-ar veni un vânt și-un tunet, nu am teamă căci eu sunt,
Fiul Celui ce e veșnic, e doar unul... este sfânt,
Poruncind oprește vântul, tunetul n-ar mai putea,
Să se-audă când din ceruri, se aude vocea Sa.

De-ar veni umbra străină, eu în loc nu voi opri,
Căci grăbit îmi este pasul, pe-al meu Domn al întâlni,
Vreau acea îmbrățișare, care o visez mereu,
Vreau ca să găsesc odihnă, care e la pieptul Său.

Orice mi-ar veni în cale, tot spre ceruri doar privesc,
Și spre el întotdeauna, eu pe cale mă grăbesc,
Căci mi-e flacără azi dorul, după Dumnezeul meu,
Care-i dincolo de toate, înspre El alerg azi eu.