De-ar fi mult prea arzătoare

De-ar fi mult prea arzătoare, clipa-n care eu voi fi,
Prigonit... să știi Tu Doamne, eu spre ceruri voi privi,
Și prin harul Tău Isuse, în picioare doar voi sta,
Căci de sus... a Ta putere, ea putere îmi va da.

De vor fi prea multe lacrimi, voi striga la Tine eu,
Ca să vii să-mi ștergi obrajii, obosiți scump Dumnezeu,
Căci în mâna Ta iubire, am găsit când eu plângeam,
Mângâiere, alinare, când eu întristat eram.

De-or veni șuvoaie valuri, să mă ducă-n larg de mări,
Nu-mi voi dezlipi privirea, de la-ndepartate zări,
Harul Tău îmi va da mie, dor... că să vâslesc mereu,
Printre-a mării valuri grele, spre liman sfânt Dumnezeu.

Însă de-ar veni Isuse, un pustiu în fața mea,
Doar izvorul plin de viață, în pustiu voi căuta,
Căci eu știu... ești pretutindeni, singur Tu nu m-ai lăsat,
Chiar de sunt orfan pe lume, am un Tată... Împărat.

Am un Salvator căci Doamne, moartea Tu ai biruit,
Am Vindecător căci ran-ai vindecat-o Domn iubit,
Tu îmi ești steaua din noapte, ca eu să nu rătăcesc,
Am în inimă din Tine, dragoste... că să iubesc.

Și te voi iubi întruna, nimenea nu ar putea,
Să-mi ia dragostea divină, fierbe inima în ea,
Oricât ap-ar fi de mare, oricât valu-ar fi de greu,
Să o stingă n-au putere, căci iubesc un Dumnezeu.
Amin