De-ar disparea iubirea

De-ar dispărea iubirea

Numai o zi iubirea de-ar dispare
Şi undele-i divine să nu ajungă jos
Ar fi în lume atâta nebunie şi oroare!
Nici mirosul n-ar m-ai fi plăcut în floare
N-ai auzi o şoaptă sau un cuvânt duios.

Numai o zi de-ar dispărea iubirea
Cu chipul ei frumos şi luminat
Fără sens şi împliniri ar fi trăirea
Căci ar predomina în toate firea
Şi-ar stăpâni un duh de Cer înstrăinat.

Ar stăpâni necinstea şi vulgaritatea
Şi ne-ndurarea în lumea de nevoi
Şi nimeni n-ar mai preţui dreptatea
Iar în priviri n-ai mai vedea seninătatea
Doar încruntările s-ar revărsa şuvoi.

Numai o zi de-ar adormi iubirea
Să aibă şi ea parte de somnul legănat
Nimeni n-ar mai dori neprihănirea
Şi nici un trai ce-aduce nemurirea
Doar spiritul de ceartă ar fi semănat.

S-ar semăna doar egoism şi ură
Şi aroganţă, vrajbă şi nimicnicie
Şi cine-ar mai tânji spre o viaţă pură
Bazată pe îndemnurile din Scriptură
Şi cui i-ar mai păsa că este-o veşnicie?

Cui i-ar mai păsa de-ai soartei oropsiţi
De cei prădaţi de hoţi la drumul mare?
Ce mulţi ar fi atunci de infamie biruiţi!
Dar nimeni nu le-ar zice că pot fi izbăviţi
Că pot să aibă parte de veşnica salvare.

De-ar fi o zi în care iubirea să dispară
Să nu mai fie-al ei parfum atrăgător
Ar fi haos şi-anarhie la scară planetară
Puţină omenie ai mai găsi în ţară
Iar duhul lumii ar fi în toate-nvingător.

Dar slavă Creatorului atotputernic!!
C-a fost şi că va exista-n eternitate
La fel iubirea va fi în sufletul cucernic
Va dăinui şi va învinge spiritul nemernic
Va fi imbold pentru trăiri înmiresmate.

Iubirea nu dispare. Ea e din Dumnezeu
Ea răspândeşte-n jur aromele-i sublime
Cu ea în tine priveşti cu drag la curcubeu
Cu ea poţi birui orice pornire, orice zeu
De-aceea e cântată în nemuritoare rime.

gc/TI/Oct. 2005