text Poezii crestine

De am dat roade puține

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
De am dat roade puține, vreau iertarea Ta să-mi dai,
Din adânc când bate vântul, lângă mine Tu să stai,
Ca să fiu hrănit din Tine, mult aș vrea, ca să rodesc,
Rodul meu să-l strângi Tu Doamne, Ție doar vreau să-ți slujesc.

Sunt un pom lovit de vremuri, lângă mine Tu să stai,
Când furtuna vieții vine, adăpostul Tău să-mi dai,
Dacă ramura-mi se frânge, și puterea vrea să plece,
Mâna Ta să mă ridice, când durerea nu mai trece.

De sunt zile fără soare, Tu lumina Ta să-mi dai,
Când mi-e drumul plin de umbre, lângă mine Tu să stai,
Peste frunza mea căzută, roua Ta să se coboare,
Și din pomul meu Isuse, rod curat iar să răsară.

Dacă frunza-mi dă să cadă, și puterea vrea să-mi scadă,
Ploaia harului din ceruri, peste viața mea să cadă,
Udă-mi Tu și rădăcina, ce în Tine s-a-ncrezut,
Ca la vremea potrivită, să fiu rod Ție plăcut.

Când în inimă pământul, este tare și uscat,
Fă izvor de bunătate, peste el să fie dat,
Și din harul Tău cel dulce, viață nouă să primesc,
Ca în orice vreme-a vieții, pentru Tine să rodesc.

De-i furtuna peste ramuri, și mi-e frunză scuturată,
Tu rămâi a mea nădejde, Stânca mea neclătinată,
Chiar de vântul lumii bate, și mă pleacă spre pământ,
Rădăcina mea rămâne, prinsă-n Tine-n legământ.

De sunt ani de așteptare, și puțin am înflorit,
Nu aș vrea să fiu vre-o dată, pom uitat și părăsit,
Tu mai varsă peste mine, harul Tău cel roditor,
Să rodesc doar hrană sfântă, pentru omul trecător.

Când privesc la ramuri goale, și la frunză risipită,
Inima mea strigă-n taină, după mila Ta iubită,
Știu că mâna Ta cea sfântă, poate iarăși să zidească,
Și din pomul slab odată, rod bogat să dăruiască.

Dacă trece peste mine, vreme lungă de-ncercare,
Nu lăsa credința-n suflet, să se stingă... chiar de doare,
Ține vie rădăcina, ca să fiu un pom bogat,
Și fă rodul vieții mele, ca să fie doar curat.

Iar când toamna vrea să vină, și voi sta în fața ta,
Poate nu va fi mult rodul, dar cu drag eu ți-l voi da,
Căci din tot ce-am fost în lume, Tu m-ai ridicat mereu,
În a Ta grădină Doamne, m-ai sădit... să fiu al Tău.

Iar dacă vei trece Doamne, prin grădina Ta cerească,
Fă ca pomul vieții mele, doar smerit să îți rodească,
Să-ți ofer cu bucurie, roadele ce ți-am adus,
Căci tot rodul vieții mele, crește doar prin Tin' Isus.

Și când ultim rod voi coace, frunză când va cade lin,
Să-mi pășeașcă pasul Doamne, într-un loc ceresc, divin,
Pe-a mea urmă să rămână, rod de Tine dăruit,
Cel ce vrea să te urmeze, ca să fie el hrănit.
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>