text Poezii crestine

De ai să pierzi

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ionescu Petru
De ai să pierzi

De ai pornit pe calea-ngustă
Și-ai renunțat la ceea rea
Fii credincios, mergi înainte
Și nu te-abate de la ea,
Ca să nu ai vreo remușcare
Când alergarea vei sfârși
Că n-ai trăit cum se cuvine
Și n-ai dorit mai drept a fi.
Da, vei avea împotrivire
Din partea celor ce-s lumești
Care cu vorbe de ocară
Te vor lovi, să te rănești,
Dar nu uita, de-l chemi pe Domnul
Să-Ți dea în grabă ajutor
Vei birui în orice vreme
Prin brațul Lui ocrotitor.
De ai să pierzi trădat de alții
Seninul tău și dai de greu
Te-ncrede-n brațul Celui care
Cu tine rămâne mereu,
Căci doar El nu Te părăsește
Chiar dacă toți din preajma ta
Te-alungă și te dau uitării
El e cu tine, nu uita.
Când pierzi pe drum recunoștința
Din partea celor ajutați
Să afle drumul mântuirii
Și să fie eliberați,
Nu te opri, ci mai cu râvnă
Vestește calea lui Isus
Iubind pe-oricine cu căldură
Și iertător, cum ți s-a spus.
Până-n cea zi a întâlnirii
Cu Domnul Isus Cel dorit
Multe vei pierde în umblare
Când vrei să 'naintezi smerit,
Însă nu pierde niciodată
Tot ce Ți-a dăruit Isus
Păstrând mereu ca pe-o comoară
Oricare dar venit de sus.
Să ai în piept încredințarea
Că-Ți este Domnul de ajuns
Și-ți fie vie așteptarea
Prea fericitului răspuns,
Căci a promis și-o să revină
Să ducă-n locul pregătit
Pe cei statornici ce-L urmează
Cu-ncredere pân' la sfârșit.
Cultivă dragostea de bine
În lanul sufletului tău
Să n-ai lăstari de nepăsare
Și aplecare să faci rău,
Căci doar așa chip de lumină
Vei arăta la orice pas
După cereasca-nvățătură
În timpul care ți-a rămas.
Să nu uiți să trăiești răbdarea
Chiar de găsești împotriviri
Chiar de răspunsul întârzie
Și să cedezi ai ispitiri,
Căci doar la capăt de cărare
Dacă rămâi biruitor
Vei fi primit în țara sfântă
De Domnul Isus Salvator.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>