De ai putea tăcerii să-i dai glas

De ai putea tăcerii să-i dai glas
Ca să vorbească ea despre iubire,
Prin fapte nu prin vorbe ce-au rămas
un vas umplut numai cu amăgire!

Faptele pot vorbi despre iubire,
Despre iubirea sfântă şi curată;
Ea se coboară până la jertfire
Iubirea e de Dumnezeu lăsată,

Ea va ţâşni ca un izvor de apă
Din inima setoasă s-o găsească
În jurul ei fiinţele se-adapă
şi-ncep să se împărtăşească

Dintr-un izvor ce curge ne-ncetat
Căci va porni din stânca nemişcată
Iar stânca e Hristos Crucificat
În El viaţa noastră-a fost schimbată!

Aduţi aminte cum sus pe Golgota
Muri odată-un fiu de Dumnezeu
De dragul tău Hristos Şi-a dat viaţa
El a murit în locul meu şi-al tău,

Aceasta e dovada cea mai bună
Al dragostei vorbită prin tăcere,
Fără cuvinte El a-ntins o mână
Când mă aflam în cea mai grea durere!

O de-ai putea tăcerii să-i dai grai
Să-ţi spună ce îi trece ei prin minte
Ar zice: Fără dragoste nu-i rai
Aşa ţiar spune ea cu-al ei cuvinte!

Ţi-ar spune că iubirea-i cea mai sfântă
Ce a lăsat-o Domnul pe pământ,
Fără de ea eşti, fiinţă rătăcită
Şi n-ai să-l vezi pe Dumnezeul sfânt

Dacă iubirea-nviaţă te-nsoţeşte
Îi vei putea slujii lui Dumnezeu
Cu inima, nu numai prin cuvinte
Hristos cunoaşte chiar şi gândul tău.

Iubirea, în tăcere se supune,
Fără să scoată vorbe fără rost,
Numai cuvinte, de iubire pline
Ce te vor duce-n cer la adăpost!

Să ştii că orice om de pe pământ
Are nevoie-n viaţă de iubire
Iubirea va fi până la sfârşit
Chiar şi acolo sus în nemurire.