De ai inima zdrobită

De ți-e inima zdrobită, tu să fii cel fericit,
Căci de Dumnezeu creștine, ești atât de mult iubit,
De ești întristat pe cale, să fii cel mai bucuros,
Cu cel trist întotdeauna, e pe cale și Hristos.

Dacă plânsul ți-e de jale, strigă-n el privind în sus,
Glasul celor în durere, auzit e de Isus,
Doar El știe vindecare, rănilor adânci să dea,
Căci puterea vindecării, este doar în mâna Sa.

De ți-e crucea mai greoaie, urcă dealul tu tăcut,
Cel ce urcă cu o cruce, e de Domnul cunoscut,
Singur nu-i lăsat o clipă, ajutat este mereu,
Se coboară... ajutorul, îl aduce Dumnezeu.

De-ntâlnești mereu furtună, tu de ea să nu te temi,
E și Domnu-n ea cu tine, dacă tu pe El îl chemi,
Nu va sta în nepăsare, Domnul nu vă zăbovi,
Doar cu un cuvânt furtuna, poate a o potoli.

De ți-e viața tulburată, înapoi să nu privești,
Mergi mereu doar înainte, pasul tău să îl grăbești,
Către Țara de lumină, Țara celor veșnic vii,
Ca la marea Lui venire, tu aici să nu rămâi.

Iar dacă îți dau târcoale, umbrele în noaptea grea,
Tu să știi... întotdeauna, stă de veghe Domnu-n ea,
Să privești spre răsăritul, vremurilor care vin,
Vor fi pline doar de soare, cerul lor va fi senin.
Amin