De-ai fi stat tu sus pe cruce

De-ai fi stat tu sus pe cruce, oare cât ai fi răbdat? ,
De-ai fi fost sub lovitura, bicelor... ce-ai fi strigat?

De-ai fi fost scuipat de oameni, oare tu ai fi tăcut? ,
Ai fi mers cum a mers Domnul? , de pe margine bătut.

De-ai fi fost pe nedreptate, pe-a ta cale judecat,
Ți-ai fi cautat dreptatea? , sau în tain-ai fi răbdat.

Tu creștine... spune astăzi, cerul tu l-ai fi lăsat? ,
Să cobori în chinuri grele, nu pentru al tău păcat.

Pe-ai tăi umeri oare-ai duce, crucea ce nu este-a ta? ,
Pentru unii și vrăjmașii, oare viața tu ți-ai da?

Cum și-a dat El pentru tine, dar și mie mi-aducea,
Mântuire-adevărată, când pe cruce se stingea

Oare-ai fi urcat tu dealul, sângerând în urmă ta? ,
Cum și pentru mine Domnul, fără încălțări urca.

Ai fi-ntins de bunăvoie, mâinile cum le-ntindea,
Pentru tine... pentru mine, sus pe deal... pe Golgota.

El... ce le-a făcut pe toate, pe pământ când chinuia,
N-a venit cu judecată, cum e-a mea dar și a ta.

N-a venit ca să doboare, prin cuvânt a vindecat,
N-a venit ca să dărâme, Domnul doar a ridicat.

Oare tu... ce mergi pe cale, câte suflete zidești,
Sau arunci cuvinte grele, inimile să rănești.

Câte eu ajut să meargă, către locul pregătit,
Sau chiar și de mine este, al meu frate prigonit.

Câte mâini de-ajutorare, ai întins pe drumul tău,
Când am pus pe al meu umăr, pentru semeni ce-a fost greu.

Ca să-ți dai azi cu părerea, dar și eu ca să îmi dau,
Despre cei ce-n lupte grele, obosiți pe margini stau.

Să deschidem ochii bine, tu pe-ai tăi și eu pe-ai mei,
Să ieșim din rândul celor, care sunt atât de răi

Să ne îmbrăcăm în milă, să fim buni chiar de e greu,
Să avem asemănarea, cu al nostru Dumnezeu.
Amin