David şi Goliat

DAVID ŞI GOLIAT

Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

I-a cuprins pe toţi mirarea
Pe localnicii din sat,
Când priviră întâmplarea,
Naşterea lui Goliat.

Toţi priveau ca la spectacol,
Căci micuţul copilaş,
E-o minune, un miracol,
El va fi un uriaş.

Avea trăsături comune
Când priveai la-nfăţişare,
Dar în schimb era minune
Falnica lui dezvoltare.

Când priveai la fruntea lată
Şi la pumnul lui cel gros,
Frica-l cuprindea îndată
Şi pe omul curajos.

Ei au presupus că zeii
L-au făcut aşa destoinic,
Ca să lupte cu evreii
Când va deveni războinic.

Şi l-au dus în oastea ţării
Ca să fie instruit,
Pentru scopul apărării,
Dar şi pentru cucerit.

Şi l-au îmbrăcat în scuturi
Şi în zale de război,
În acele vechi ţinuturi,
Nu erau ca el eroi.

Avea după înălţime
Arme, suliţă şi spadă,
Să lovească în mulţime,
Să lovească în grămadă.

Înstruit cu dibăcie
Ca să poată mânui,
Armele în bătălie
Pe duşman a-l nimici

După el venea oştirea
Peste văi, sau peste munte,
Când porneau cu uneltirea
Goliat mergea în frunte.

Într-o zi, la garnizoană
Pe soldatul cel înalt,
Îl chemară în persoană,
Să-i vorbească de-un asalt.

Ca să-i facă pregătirea
Pentru marele duel,
Ca să lupte cu oştirea
Fiilor lui Israel.

"Goliat, i-au zis magistrii,
Trebuie să vii cu noi!
I-au zis cei mai mari miniştri-
Vom avea un nou război.

Uită-te de vrei la scheme,
Cum vom construi asaltul,
Dar cu tine nu-s probleme,
Nu avem ca tine altul.

De aceea, ia aminte!
Nu-i vom bate într-o zi,
Îi vom umili-nainte
Iar la urmă-i vom lovi.

Le vom cere un războinic
Lupta să se dea în doi.
Dacă el e mai destoinic
Să câştige-acest război.

Dacă omul lor învinge,
Am pierdut acest pariu.
Iar de nu, scăldaţi în sânge
Îi vom pierde în pustiu.

Iată cele două-armate
Sub acelaşi mare tropot,
Goliat râdea cât poate
De israeliţi, în hohot.

Şi hulea de la distanţă
Tabăra lui DUMNEZEU,
Cu aceeaşi aroganţă
Şi el şi poporul său.

Tabăra israelită
Cu al ei conducător,
E-ncercată, e lovită,
Că nu-i nici un luptător.

Nu e nici o îndrăzneală,
Nu-i nici un viteaz soldat,
Toţi privesc cu îndoială,
Toţi se tem de Goliat.

Toţi au refuzat onoarea
Chiar de Saul oferită,
Strălucirea, înălţarea,
Şi pe fiica lui iubită.

Toţi au refuzat de teamă
Saul, chiar pe nimeni n-ai?
Iată DUMNEZEU îl cheamă
Pe-un copil cu păr bălai.

El va merge să se bată
Israele, pentru voi,
Cu oştirea îngâmfată
Un îngrijitor de oi.

Şi va şti orice fiinţă
Împăraţii şi ostaşul,
Căci un tânăr prin credinţă
L-a învins pe uriaşul.

Şi vor şti cu toţi că eul
E ca stropul cel de rouă,
David s-a luptat cu leul
Despicându-i falca-n două.

Şi când ursul vru să-i fure
Oaia, David a sărit,
Şi pe ursul din pădure
El pe loc l-a nimicit.

DUMNEZEUL lui cel mare
EL din Duhul Lui i-a dat,
Înstruindu-l între fiare
Expres pentru Goliat.

Ca să ştie tot poporul
Căci în lupte, biruinţa
Vine de la Salvatorul,
Arma noastră e credinţa.

Şi pe când în disperare
Stătea oastea întristată,
Iată că David apare,
Izbăvirea se arată.

Cu privirea-i curioasă
El privea mirat soldaţii,
Căci a fost trimis de-acasă
Ca să-şi viziteze fraţii.

Şi pe când a vrut să spună
La ai lui ce fac părinţii,
Auzi un glas cum sună
Şi străbate terebinţii.

Glas de hulă şi trufie
Se-auzi din depărtare,
Filisteanul cu mândrie
Le aruncă provocare.

"Iată-vă ajunşi ca laşii!
Voi, poporul cel vestit,
Voi, ce va-ţi bătut vrăjmaşii
Când în lupte aţi pornit.

Pentru ce de-această dată
Nu e nimeni între voi?
Ca să vină să se bată,
Să ne batem amândoi."

Atunci David cu mirare
Întrebă pe un soldat,
"Cine este-acesta oare?"
Şi i-au spus că-i Goliat.

Pentru-această confruntare
Împăratul oferi,
Mare cinste şi onoare
Celui ce-l va birui.

Pe David nu-l înspăimântă
Goliat nu-i de temut,
Cauza care-l frământă
Sunt acei ce n-au crezut.

Căci cu-ntâia piatră sumbră
Care îi atinse sânul,
L-au lovit acei din umbră
Fraţii lui, şi nu păgânul.

"Iată-l! -Eliab l-apasă-
Pentru ce-ai venit la noi?
Şi-ai lăsat părinţii-acasă
Şi pe câmp a noastre oi.

Îţi cunosc a ta mândrie!
Ai venit să vezi soldaţii!
Să priveşti la bătălie!"
Aşa îl primiră fraţii-

Cât de greu se trece pragul
Să ajungi la baricadă,
Când acei ce poartă steagul
N-ar prea vrea ca să te vadă.

Şi trecând de prima treaptă
Hotărât, cu testamentul,
Iată Saul te aşteaptă
Ca să-ţi dea echipamentul.

Predica să nu lovească,
Poezia, nici cântarea,
Platoşa împărătească
Să ne fie apărarea.

David nu se-mpotriveşte
Se-mbracă-n costum de fier,
Dar nu poate, se opreşte,
Fiindcă scutul lui e-n cer.

"Ştii, îi zise tinerelul
Împăratului iudeu-
Ca să scap din ghiare mielul
Am ucis pe câmp un leu.

Şi pe-un urs l-am pus grămadă
Când în turmă a intrat,
Când venise după pradă
L-am ucis, n-a mai scăpat.

Eu mă ţin de instruirea
Care mi-a făcut-o El,
Dumnezeu dă izbăvirea
Astăzi pentru Israel.

Iată omul, iată eul,
Uriaşul Goliat,
Azi va fi şi el ca leul
Şi ca ursul sfâşiat.

Dumnezeu ni-l dă în mână!
Saul, lasă-mă să merg,
Să-i plec chipul în ţărână
Şi ocara să o şterg."

Cu privirea neîntreruptă
Împăratul l-a condus,
David a pornit la luptă
Împuternicit de sus.

Şi cu mâna lui drăguţă
Se apleacă în prundiş,
Ca să-şi pună în trăistuţă
Cinci granule de pietriş.

Filisteanu-n zale luce,
Înarmat până în dinţi,
Stă pe creste, la răscruce
Dincolo de terebinţi.

Şi din şirurile multe
S-a desprins încetinel,
Şi-ncepu ca să-l insulte-
Goliat pe tinerel.

"Ia te uită, cu toiege
Şi cu traista pentru pâine,
Luptătorii au o lege!
Ce crezi măi, că eu sunt câine?

De ce nu ţi-au dat o armă?
De ce nu te-au echipat?
Fraţii tăi cu-a lor alarmă
Te-au ucis nevinovat!

Căci din carnea ta fragilă
Corbii vor avea un praznic!
Te-oi ucide fără de milă
Îndrăzneţule obraznic!"

David îşi înalţă glasul
Şi sentinţa i-o rosti,
"Om viclean, ţi-a sosit ceasul!
Astăzi te voi nimici!

Tu te bizuieşti pe eul
Şi pe scutul tău de fier,
Eu mă-ncred în Dumnezeul
Slavei, care e în cer.

Iată ţi-a sosit peirirea!
Te voi pune la pământ,
Fiindcă ai hulit oştirea
Dumnezeului cel sfânt.

Corbii, vulturii şi lupul
Şi mistreţii din pustie,
Se vor ospăta cu trupul,
Şi cu carnea ta cea vie!"

Şi din pietrele mărunte
Luă una băieţaşul,
Şi cu praştia în frunte
Îl lovi pe "uriaşul".

Şi căzu în praf ţărâna,
Căci ţărână-i orice ins,
Domnul întărise mâna
Celui ce a tras convins.

A lovit perfect ţintaşul,
Doamne, nemaipomenit,
Căci în frunte uriaşul
A rămas descoperit.

Şi pe când în ameţeală
Filisteanul sta grămadă,
David cu a lui iuţeală
Luă uriaşa spadă.

Şi tăind cu ea trofeul,
Căpăţâna celui tare,
David proslăvi pe Domnul
Dumnezeul lui cel mare.

Toţi s-audă, toţi să vadă,
Toţi, în orice bătălie,
Toţi să-L cheme, să se-ncreadă
În a Domnului tărie.

Căci El este Salvatorul
Când suntem în încercare,
El îndepărtează norul
Ca să fie iarăşi soare.

Ca să fie iarăşi lună
Şi să fie cer curat,
Iată Domnul îi adună
Pe cei ce s-au depărtat.

Căci azi noi suntem poporul
Cel ales, ca terebinţii,
Pentru noi, Mântuitorul
A dus crucea suferinţei.

Ca să deie jos mândria
Şi păcatul cel murdar,
Domnul se făcu solia
Unei mântuiri prin har.

Căci pe-această-naltă treaptă
Nu stătea un filistean!
Domnul într-o luptă dreaptă
Îl învinse pe Satan.

La luat din mână spada
Şi cununa şi mantia,
Căci păcatul fu dovada,
Marele păcat, mândria.

Căci pe haina lui subţire
Vedeai desluşită pata,
Dumnezeu sus în mărire
Îi ţinuse judecata.

Şi din marea înălţime
Ca un fulger căzu jos,
Cu întreaga lui mulţime
Heruvimul ambiţios.

El ţinea în mână torţa
Şi stătea mereu la pândă,
Şi ceru cu toată forţa
Lumii noastre 'ntregi osândă.

Dar în slava cea albastră,
Sus, în cerul minunat,
Domnul, pentru vina noastră
Voluntar s-a prezentat.

Aşa s-a sfârşit decesul,
Pentru noi, murise El,
Diavolul pierdu procesul
Fără drepturi de apel.

Căci păcatul moarte cere,
Moarte veşnică şi-ocară,
Jos cu tine Lucifere!
Jos din raiul sfânt, afară!

Şi fugiră filistenii
În văzduh, ca nişte lei,
Fraţii noştri, efesenii
Au purtat război cu ei.

Iar de-acolo "goliaţii"
Trag săgeţi şi după noi,
Căci surorile şi fraţii
Cu Satana duc război.

De aceea-a zis Scriptura
"În războiu-acesta greu,
Luaţi toată armătura,
Armele Lui Dumnezeu."

David cu cinci pietricele
Se armase de război,
Vă rog să priviţi spre ele
Căci tot cinci avem şi noi.

Platoşa neprihănirii,
Scutul, care e credinţa,
Trei e coiful mântuirii,
Patru -râvna, stăruinţa.

Cinci e sabia, Cuvântul,
Binecuvântarea dată,
Care va suda pământul
Într-o pace minunată.

Când Libanul şi Saronul
Şi din văi toţi terebinţii,
Vor împodobi Sionul,
Căci atunci domni-vor sfinţii.

David va purta mantie
Şi cunună şi eşarfă,
Şi cu sfântă bucurie
Va cânta cântări din harfă.

Îngerii privind drapelul
Celui ce a biruit,
Vor striga "Vrednic e Mielul
Ca să fie proslăvit!"

Şi cu imnuri neîntrerupte,
Vor cânta ai Lui copii,
Domnul în a Sale lupte
Doborâse zeci de mii.

Şi vom prăznui serbarea
Cea pe care o dorim,
Cu Isus, cu adunarea
Noului Ierusalim.

Doamne, până la venirea
Cea slăvită de pe nori,
Dă-ne Tu la toţi iubirea
Să ieşim biruitori.

Dă-ne Tu la toţi credinţa
Care surpă orice zid,
Şi ne dă şi biruinţa,
Ca la robul Tău, David.

Dă-ne Tu ca la sutaşul,
Duhul Tău cel Sfânt, de Sus,
Să-l învingem pe vrăjmaşul
Ca şi robul Tău, Isus.

AMIN