David și Goliat

David și Goliat

În valea terebinților e jale
Israel luptă, dar cu zelul stins
Căci un dușman a apărut în cale
Ce pare mare și de neînvins.
Se cheamă Goliat și-are armură
Așa grozavă cum nu s-a văzut
Cuvinte de ocară-i ies din gură
Este înalt și-i parcă de temut.
Rostește vorbe plin de aroganță
Sfidând oștirea dinaintea lui
Insuflă teamă, nu mai e speranță
În nimenea și-ncurajare nu-i.
Cere un om cu care să se bată
Dar nimeni nu se-arată-n fața lui
În Israel credința-i zdruncinată
Nimeni nu crede-n brațul Domnului.
El vine zi de zi mai plin de sine
Și râde cu dispreț l-adresa lor
Dar într-o zi de pe coline vine
Cu pas voios un tinerel păstor.
Fuse trimis de tatăl lui în grabă
La frați având merinde să le dea
Ajuns fiind pe cei din jur întreabă
Ce e cu sunetul ce-l auzea.
I se răspunde dar parcă cu teamă
Că se arată-n față zi de zi
Un uriaș ce Goliat se cheamă
Trimis anume spre-a batjocori,
Că e trimis de oastea lui în față
Cu vorbe de ocară și dispreț
În orice seară, -n orice dimineață
L-adresa Dumnezeului Măreț.
În tinerelul ce David se cheamă
Un foc ardea doar pentru Dumnezeu
Ce-l îndemna să meargă fără teamă
În fața sfidătorului ateu.
Avea credință vie neclintită
Că Domnul i-l va da chiar negreșit
Pe filisteanul mare, de elită
Ce vorbe de ocară a-ndrăznit.
La frații săi se duse să le spună
Dându-le hrana ce-n suflet avea
Va merge cu-ndrăznire să-l răpună
Pe-acel nelegiuit ce-i îngrozea,
Dar frații săi ce nu aveau credință
În grabă au sărit și l-au certat
Considerând aleasa lui dorință
O semeție chiar de neiertat.
Neluând seama la a lor mustrare
Tânărul David nu s-a-nfricoșat
Spunând la toți dorința-i arzătoare
Ajuns-a vestea bună la-mpărat.
A fost chemat fără întârziere
Și-n fața împăratului adus
Era privit de toți fără putere
Și s-au mirat de cele ce le-a spus.
Toți plini de frică nu puteau să creadă
Că tânărul ce stă în fața lor
Va fi biruitor și n-o să cadă
Răpus de uriașul sfidător.
David le spuse c-a tatălui turmă
El o păzea pe munți fiind cioban
Și nici o oaie n-a lăsat în urmă
Chiar de au fost primejdii an de an,
Că, dacă s-a luptat cu animale,
Pentru viața oilor mereu
La fel se va lupta și-aici în vale
Trimis și ajutat de Dumnezeu.
Au vrut ca să-l îmbrace cu armură
Spre a lupta cu mândrul filistean
Dar era grea, nu-i era pe măsură
Trimisului, să-nvingă pe dușman.
Lăsându-i la pârâu se pogorâse
Toți îl priveau cu ochi întrebător
Dar el cinci pietricele își găsise
Și-apoi le-a pus în traista de păstor,
Pe urmă plin de-ncredere se-avântă
Pe câmpul de bătaie ne-nfricat
Ca emisar într-o oștire sfântă
Trimis chiar de al slavei Împărat.
Când îl zări Goliat filisteanul
Pe tinerelul cel neânfricat
Își spuse c-a venit la el ciobanul
Având toiag dar nefiind soldat.
Îi spuse-n grabă vorbe jignitoare
Și cu ocară îl privi semeț
Considerându-l o sperietoare
Un oarecare fără nici un preț,
Dar fără frică-i dă David de știre
Că e trimis de Domnu-n fața sa
Că va lupta spre-a Domnului mărire
Ce cu putere-l va încununa,
Că va avea izbândă-n bătălie
În numele lui Dumnezeu cel Sfânt
Și va fi-nvinsă orișice mândrie
Și-orice vrăjmaș cădea-va la pământ.
Spre Goliat cu-ncredere deplină
Se duse tinerelul spre-a lupta
Fără de scut sau sabie în mână
Dar fiind cu Dumnezeu de partea sa.
Cu praștia în mână 'naintase
Având o piatră așezată-n ea
Din traista de la brâu el o luase
Să-nvingă-n lupta care o avea.
O învârtise-n aer cu putere
Și piatra a pornit spre filistean
Ghidată de o Mână ce-n tăcere
Țintise fruntea fiorosului dușman.
Căzu străfulgerat de lovitură
El, uriașul ce râdea semeț
S-au stins și vorbele pline de ură
Și fala ce-arăta al lui dispreț.
Iar David, tinerelul, prin credință
În mâna Domnului a biruit
Ca un oștean care prin stăruință
A mers până la capăt neclintit.
Era căzut la pământ hulitorul
Iar toți ai lui stăteau încremeniți
Văzând că tinerelu, -nvingătorul
Spre Goliat mergea cu pași grăbiți.
De groază filistenii se umplură
Văzând cum David spada a luat
Din teaca celui pe care-l crezură
De neânvins și de nedărâmat.
O lovitură scurtă se-auzise
Și capul uriașului căzu
În valea deznădejdilor nescrise
Care de biruință se umplu,
Căci cel prin care a fost semănată
Frica și îndoiala-a fost răpus
Iar biruința fu asigurată
Prin brațul Dumnezeului de sus.
Oștirea uriașului de seamă
Înțelegând că nu va birui
Cuprinsă fu de groază și de teamă
Și-a început în grabă a fugi.
C-au priceput cu toții ce 'nainte
Cu chip de măreție n-au văzut
Că Israel are în cer Părinte
Ce e Puternic și e de temut.
* * * * *
În ziua-aceea Dumnezeul Mare
Dădu izbândă printr-un tinerel
Poporului cuprins de-ngrijorare
Ce a uitat să se încreadă-n El.
*****
Și noi suntem adeseori în vale
Ca să luptăm, dar suntem înfricați
Privim la cel care ne stă în cale
Și nu spre Domnul să fim ajutați.
Avem nevoie de îmbărbătare?
Ne trebuie un David printre noi
Ca un exemplu de credință tare
Spre-a învăța să devenim eroi?
Suntem chemați ca să pășim 'nainte
În contra tuturor să 'naintăm
Doar prin credință având arme sfinte
Primite de la Domnul să luptăm.
Să mergem înainte fără teamă
Prin Domnul biruință vom afla
În orice vreme s-ascultăm ne cheamă
Trăind și împlinind doar voia Sa,
Căci uriașii ce ne stau 'nainte
Să ne răpună, vor fi toți zdrobiți
De Preaputernicul nostru Părinte
De care suntem pururea iubiți.
Iar când ne-a duce în eterna țară
Nu vor mai fi temeri și nici război
Scăpați vom fi de lume și ocară
Iar Domnul va fi pururea cu noi.