Darurile Lui

Darurile Lui

Când a făcut El lumea,
Ca omul să-nţeleagă,
I-a dat înţelepciunea,
Din daruri să-şi aleagă,

Că asta I-a fost vrerea:
Să ştim ce-i fericirea,
Ne-a dat la toţi durerea,
Regretul şi mâhnirea,

Iar lângă-nţelepciune,
A pus şi ignoranţa,
Pentru dreptate-n lume,
Ne-a oferit balanţa,

Să ştim ce-i modestie,
Zgârcit a aruncat,
Sămânţă de trufie,
Ce o numi păcat,

Să ştim ce-i întuneric,
El a făcut lumină,
Şi ce este feeric,
A pus sub clar de Lună,

Şi lângă bogăţia,
Ce-a dat-o tuturor,
A pus şi sărăcia,
Ce creşte cu mult spor,

La pacea ce ne-a dat,
Ca să o preţuim,
Războaie a creat,
Cu sânge s-o plătim,

Sub cupa răzbunării,
Cu ură şi otravă,
A pus floarea iertării,
Plăpândă şi firavă,

La deznădejdea rece,
Ce cată să-nfioare,
Torent de foc să-nece:
Speranţă şi visare.

......................

A morţii mângâiere
Şi-a vieţii continuare,
Ne-a dat o înviere,
Şi-apoi... o înălţare!

Amin.

Valeriu Cercel