Daniel

La Mezi şi Perşi o lege rămâne neschimbată,
Când e pecetluită, şi de-mpărat semnată.
Aşa soseşte, aspră, porunca-mpărătească,
Şi vestitorii-n stradă încep ca s-o citească:

"Timp de treizeci de zile, oriunde şi oricine,
În toată-mpărăţia, tot omul să se-nchine
Numai către-mpăratul, şi orice încălcare
Va fi crunt pedepsită de Darius cel Mare.

În groapa cea adâncă, în urlete cumplite,
În ghiarele şi-n colţii de fiare hămesite,
Îşi vor avea sfârşitul de spaimă şi de groază
Acei care să-nfrunte pe împărat cutează..."

Un singur om pe lume ştia ce-nseamnă asta:
Şi Daniel, iudeul, deschise-atunci fereastra,
Către Ierusalimul din dorurile sfinte,
Să-audă tot pământul, aşa ca mai 'nainte.

Şi-ngenuncheat în pulberi, către soare-apune,
Grăieşte cu putere străbuna rugăciune:
"O, El-Şaddai, Ha-Kadoş, Şalom, lehova-Iire,
Ibahreka Elohe..., doar Ţie-ţi dau mărire!"