text Poezii crestine

Dacă azi,din slavi eterne

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Zaharia Cristina
Dacă azi, din slăvi eterne,
Ar veni un sol la tine
Și ți-ar înmâna mesajul
Din partea Celui ce vine

Îmbrăcat în haine albe
Și ți-ar spune-n plină zi:
„Rânduială casei tale,
Că ai de gând că vei muri”

Poate nu i-ai da crezare,
Ai părea nedumerit
După a ta socoteală,
Dumnezeu ar fi privit

Explicațiile toate câte ar fi
Nu ar fi de-ajuns,
Căci Celui Atotputernic
Trebuie să-I dai răspuns

Și când sună vocea sfântă
A Celui ce-n veci veghează,
Cel ce mustră,
Cel ce binecuvintează,

Cel ce-Și trimite soli din ceruri
Și îngeri fără a zăbovi,
Spre a-i înălța pe unii
Și pe alții a-i smeri

Și când solia divină
S-a desprins din zări divine
Și, fără întârziere,
Se îndreaptă înspre tine

Să-ți comunice mesajul,
Tot cuprinsul îți va fi:
„Rânduială casei tale,
Că ai de gând că vei muri”

Pentru mulți e o chemare
Spre Sion, o veste bună,
Îi umple de fericire,
Năzuiesc spre o cunună

Vor să plece cât mai grabnic
Dincolo, în veșnicie,
De aceea solul slavei
Îl așteaptă cu drag să vie

Însă pentru mulți e groaznic,
Ar mai cere amânare
Pentru trecerea în slavă,
Vai, ce trist! … nu sunt în stare

Banii, avuția și traiul
Îi mai leagă de pământ,
Faraonul lumii de astăzi
I-a legat și i-a robit

Astfel neglijează chemarea
Și refuză, refuză mereu
Mântuirea vieții sale,
Dragostea lui Dumnezeu

O, trezește-te acum,
Tu, cel ce-ți zici creștin,
Să fii gata-n orice clipă
Să răspunzi Celui divin

Cu stindardul Cărții Sfinte
La Dumnezeire-n față,
Ce vă pune să alegeți
Între moarte sau viață

Fă, Doamne, viața noastră
O totală transformare,
Copleșindu-ne ființa
Cu a Ta sfântă lucrare

Ca atunci când vei trimite
Soli Tăi din slăvi senine,
Să fim gata pentru ceruri,
Să fim gata pentru Tine.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>