Dacă aş tăcea

Un vis îndrăgostit de veşnicie
Cristalizându-se, cu gând ca să rămână,
S-a cuibărit în chip de poezie
Dând rost acestui bulgăr de ţărână.

În versuri dezbrăcate de-orice fală,
Cusute-ncet cu grijă şi povară,
Ţi-aduc Isuse-o jertfă cu sfială -
Tezaur stors umil din călimară.

Aş vrea în versul meu să împletesc
Cuvinte, imnuri, aur, nestemate,
Comori de cer ce nu se învechesc,
Ci în Împărăţia Ta vor fi păstrate...

Când Tu mă chemi din pământesc alai
Să-Ţi fiu, prin trai curat, o mărturie,
O amforă cu mir adus din rai
Dacă-aş tăcea, ar fi o tragedie!

Nu pot să tac! Când Duhul Sfânt, solemn,
Neobosit, lucrează zi şi noapte,
Un caracter de Tine tot mai demn
Şi-o inimă ce pentru ceruri bate!

Să pun în grai a inimii psaltire
Mereu aud a Duhului povaţă.
Dacă-aş tăcea, tăcerea-i risipire
A tot ceea ce Biblia mă-nvaţă.

Trăind în omenescul efemer
Păşind fervent spre-un veşnic echinox
Pe Calea ce mă poartă către cer
Dacă-aş tăcea, ar fi ... un paradox!