Dac-aș fi fost...

Dac-aș fi fost numai o floare,
Dintr-un boboc m-aș fi deschis
În adieri de vânt, ușoare,
Într-un strop mic, de paradis,
Aș fi întors priviri spre mine,
Îmbrățișându-le-n petale,
Prin culori, să șterg suspine,
Dar aș fi fost prea trecătoare
Și n-ai fi pus în mine, Doamne,
Iubirea Ta care nu moare
Și n-aș avea Viață din Tine,
Dac-aș fi fost numai o floare.

Dac-aș fi fost numai un cântec
Să mângâi inimi întristate,
În armonii duios să trec
Pe corzi de sensibilitate,
Să urc înalt, până la cer
Și iar să mă cobor în vale,
Să trec din graiul efemer,
Să fiu cântarea gurii Tale
Și pe pământ și-acolo Sus,
Tot nu m-ai fi iubit atât
Să fiu Mireasa Ta, Isus,
Dac-aș fi fost numai un cânt.

Dac-aș fi fost doar un izvor
Țâșnind din stâncă, sub toiag,
În calea însetaților,
Într-un pustiu, arid meleag,
Seara să-ntâmpin osteniții,
Să fiu ca apa, dulce dar,
Proaspăt ca roua dimineții,
Să urc în nor, să cobor iar,
Tot aș fi vrut, Doamne, mai mult,
Să port Împărăția Ta
Și chipul Tău, jos pe pământ,
Chiar dacă este crucea grea.

Dac-aș fi fost numai un soare
Să răspândesc multă lumină,
Să conduc muguri spre culoare,
Să trezesc verdele în tină,
Incandescență-n rază blândă,
Trecând prin brazdă chipul meu,
În firav, sorțul de izbândă,
Un verde viu, un empireu.
Totuși doresc să fiu ce sunt,
Iubindu-Ți Raza, ne-ncetat,
Clocot să-mi fie Duhul Sfânt,
Să port Lumina ce mi-ai dat.

Floare, izvor, cântec sau soare
Sau orice, Doamne, altceva...
N-aș ști ce mângâie, ce doare,
Căci n-aș avea simțirea Ta
Și nu m-ai fi umplut de Tine,
Să simt Iubirea Ta în toate,
Căci m-ai iubit atâta, Doamne,
Cât ai primit să treci prin moarte.
Fă-mă ce Ți-ai dorit să fiu
În gândul Tău, de la-nceput,
Prin Tine Doamne, chipul viu,
Mireasa Ta, din vas de lut.

Amin!