Da, sunt țăran

Da, sunt țăran, cu trudă și sudoare
Îmi câștig pâinea, așa mi-e rânduit,
O-mpart cu-ai mei, e ca o sărbătoare
Când ne-adunăm la cină-n asfințit.

Seamăn grâul udând cu lacrimi multe,
Dar nu-mi plâng greul, plâng de bucurie,
C-așa-i românul învățat s-asculte
De Glasul care strigă în pustie.

Din flori de câmp mi-am împletit cunună,
Pe stropi de rouă întins-am curcubeu
Și mi-am făcut un rai de voie bună,
Slăvind și lăudând pe Dumnezeu.

În teascul morii, boabele din spic
Dezbracă hainele prăjite-n soare,
Nu este truda în sacul ce-l ridic,
Socot că este binecuvântare.

În toiul nopții m-aplec peste covată,
Încing cuptorul cu paie și tulei,
E pâinea coaptă când soarele se-arată,
Umple-ntreaga casă cu miresma ei.

Așa îmi mănânc pâinea și îmi place
Să știu că împlinesc Cuvântul sfânt,
Îmi este inima plină de pace,
Chiar dacă-i nedreptate pe pământ.

Să ne păzească Dumnezeu, cum crede,
Căci lupii vin mascați, cu glasul blând,
Să-mi cumpere ogorul, codrul verde,
Mă amăgesc arginții, dar nu vând.

Acum copiii noștri-nvață carte,
Vor ține ei străinului socoată,
Să avem și noi, după trudă, parte
Nu de palate, de o plată dreaptă.

Să înălțăm, tot neamul, zidul lat,
Să reclădim altare dărâmate,
Căci Dumnezeu ne-a binecuvântat,
Ne binecuvântează pân” la moarte.

E mare Tatăl dar eu prea mică sunt,
Mă-ncape-oglinda bobului de rouă,
Pe brațu-I tare mă ține pe pământ,
Mi-a pus în gură o cântare nouă.

Da, sunt țăran, mi se-adâncește rana,
Mi-e urma numai sânge și sudoare...
Aștept pe Domnul, glorie, Osana!
Căci truda e de-o clipă, trecătoare.