text Poezii crestine

Dă norii la o parte

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14

Dă norii la o parte, întinde-ți astăzi mâna, atinge-ndat pământul, să te cunoasc-acum,
Pe cei ce sunt pe-alaturi, doar Tu cu-a Ta putere, poți să îi pui pe-al vieții, și-al mântuirii drum.

Dă la o parte munții, coboară cu fiorul, ce poate să învie, și morții rătăciți,
Tu Cel ce-ntreg pământul, și cerurile-nalte, le stăpânești Stăpâne, trezește adormiți.

Dă la o parte vântul, ce bate cu putere, cu raze sclipitoare, coboară Dumnezeu,
Ca să te vadă orbul, să simtă ajutorul, acel ce-adesea spune, că lui îi este greu.

Dă la o parte ploaia, și lasă să străbată, pe fețele ce-s plânse, din Tine un alin,
Tu șterge astăzi rana, ce-aduce doar durere, aduce și adâncul ce-i plin de un suspin.

Dar Doamne și furtuna, Tu dă-o la o parte, și lasă doar seninul, deasupra pe pământ,
Și fă se se audă cum sub întins de ceruri, spre Tine se înalță, de biruinț-un cânt.

Și mijlocul de mare, fă-l azi să se despartă, să fie-o trecătoare, pentru acei ai Tăi,
Să poată sa se-ascundă de cei ce prigonire, le-aduc în vremi din urmă, ce sunt atât de răi.

Dă la o parte umbra, ce vrea s-aducă teamă, și mângâie azi inimi, ce pentru tine bat,
Și strigatele care te strigă-ntotdeauna, ascultă-le din ceruri, căci cerul îl străbat.

Tu dă tot la o parte, să poat-a Ta mireasă, să-și țină haina albă, pentru-a te-ntâmpina,
Și nu lăsa să piardă, pe drumul întristării, dorința de-a ajunge, cu Tine-n slava Ta.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>