Dă-mi Doamne iarăși bucuria

Dă-mi Doamne iarăși bucuria,
A mântuirii... căci doresc,
Să nu mă sting în val de ape,
Nici nu aș vrea să vestejesc.

Să fiu flămând vreau după Tine,
După măsura Ta de har,
Doar bucuros să-mi beau durerea,
Ce umple-adese-al meu pahar.

Ești cetățuia mea în Toate,
Aș vrea și eu tăria Ta,
Aș vrea și mila de pe cruce,
Să plâng cu cel din lupta grea,

Să fiu un far în miez de noapte,
Cum și pe Tine te-a văzut,
Întreg pământul... omenirea,
Când aduceai un început.

Dă-mi dragostea care cuprinde,
Tot ce aici poate greși,
Să pot ierta doar din iubire,
Pe orișicine mi-ar greși.

Să nu mă ducă ura-n vale,
Să nu mă ducă-n noapte ea,
Căci fără Tine niciodată,
Eu s-o răzbat... nu aș putea.

Din bunătatea ce răsare,
Ea zi de zi... și eu doresc,
Căci vreau să fiu o alinare,
Pentru acei ce obosesc.

Și pentru inimi doborâte,
De-al vremii greu ce a a venit,
Și pentru cel ce este singur,
Neînțeles și părăsit.

De mă atingi cu-a Ta putere,
Eu în picioare-aș rămânea,
Căci pe pământ și sus în ceruri,
Puterea toată este-a Ta.

Sădește-adânc și-acea nădejde,
Ce nu mă las-a clătina,
Răbdarea este în nădejde,
Să pot s-aștept venirea Ta.
Amin