text Poezii crestine

DĂ-MI ARIPI DE VULTUR!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu
DĂ-MI ARIPI DE VULTUR

Dă-mi, Doamne, Tu aripi de vultur spre slavă
Să zbor din a lumii plăcută dumbravă.
Chemările Firii se-ndreaptă spre mine.
Sunt glasuri viclene de pofte prea pline:

„Aici este totul şi viaţa-i o goană.
Cât poţi, fii puternic de n-ai nici o rană.
Nu-ţi da hotărârea, nici capul altuia!
Eşti sigur de viaţă, de-i baţi cărăruia.“

Eu nu sunt prea sigur pe-a mea-nţelepciune.
O, vino, Isuse, mai fă o minune!
Şi scapă-mi gândirea de lucruri deşarte,
La Tine să cuget cânt trec peste moarte.

Mă rog cu credinţă, Te-aştept în tăcere.
Adu-mi Tu, Isuse, prin Duh, mângâiere
Să port către alţii un chip de lumină,
La jertfa-Ţi de sânge aceştia să vină.

Eu nu pot opri nicio clipă să treacă,
Şi fără de Tine mi-i viaţa săracă.
Acesta mi-e dorul din văi de suspine:
Condu-mă spre ţintă! Mereu fii cu mine!

Un preţ mi se cere şi-s gata de plată:
Accept răstignirea cu inima toată,
Să-nving totdeauna, s-ajung la-nviere,
S-ajung la cunună, prin lumi de durere.

Dă-mi, Doamne, Tu aripi să scap de noroaie,
Să zbor peste vânturi ce-aprind foc de paie.
Când sunt copleşit de amar şi de rele,
Trimite lumină dorinţelor mele!

Sunt gata, Isuse, cu suflet şi minte,
Să trec prin necaz cu-o iubire fierbinte.
Săgeţile-aprinse când vin înspre mine,
Te rog, cât mai grabnic ascunde-mă-n Tine!











Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>