Cuvantul vesniciei

Cuvântul veșniciei


Domn, al mărturiei
Cuvântul veșniciei
Și plata datoriei,
Pentru a doua oară,
Din ceruri se coboară.

Răsplată vredniciei
Sau fruct copt, al mâniei,
Vine-n ascuns, pe nori,
La cei biruitori.

Din înălțimi coboară,
Pe heruvimi, de pară,
Fiind flacăra, ce-omoară,
Greșeala ancestrală.

O flacără, arzănd
Pe toți cei păcătoși,
Și-n, suflete-nflorind,
Doar celor credincioși.

Celor, cu Legea scrisă
În inimile lor,
Să-i ia-n țara promisă
La Cel nemuritor

În țara Sfânt-a Păcii,
Trăi-vor, în toți vecii,
Venit pe nori, i-nalță
La noua lor viață.

Ceea ce vom vedea,
E greu în vers, să spui,
Fiind Slava, Fiului,
Pe tronul cerului.

Născut, din Yehowa,
Mort, spre-a ne învia.
Iubirea cea desăvârșită,
La vremea potrivită,

La mari reflecții, ne invită:
-Cum de omul moare
De-a lui crassă nepăsare? ? ...
Așa lipsă de empatie,
Față de semenul, căzut,
Îi dă, omului, mânie
În loc să-l ridice, de demult
Ori, măcar să-l mângâie.

Făcând s-apuce Calea,
Ce-o reprezint-Acel
Care-a lansat chemarea,
Ca frați să fim cu El.

E, Cel, care ne-așteaptă sus
Într-o grădină minunată,
Din care-am am fost, goniți pe poartă
Izbăvitorul, Domn Isus,
Care mai vine înc-odată,
Pregătit de judecată.

Ca, pace-ntr-un final să facă,
Între ai Săi și Dumnezeu,
Cu care chiar pe Tronul Său
Va fi cu Tatăl de-azi mereu.

Unde-i, lumină, har și pace
Și o iubire ca de mamă,
Acolo, nu există teamă,
Ca nou născutul, care tace,
Liniștit, sătul de mană,
Lângă, sursa, lui de hrană.

O, pace mare și-o iubire,
Mai sudată, ca-ntre ei,
Care se va mai întâlni, odată,
La neamuri, ca și la iudei,

Hristos, Mielul fără pată,
În, a Lui slavă mare, ni se-arată
Ca, în marea Slav-a Sa,
Să ne ridice, să ne ia.
Pe cei care-i sunt, ucenici,
Și nu pe cei ce-s rătăciți,
Să-i intâlnim, iar pe părinți.
Dacă-au, fost la El, primiți
Drepți, fiind sau pocăiți.

Maria Despescu
12. o4.2022.
Alba Iulia