Cuvântul Tău

Cuvântul Tău e roua dimineții
Ce cade peste inimi ca un nor,
Din primele clipite ale vieții
Tu Îți reverși al dragostei fior

Peste ființa cea plăcută Ție:
Chiar chipul Tau, cu drag i-ai dăruit,
I-ai dat din a Ta frumusețe vie,
Ca-n toate numai Tu să fii slăvit!

Prin Sfântul Tău Cuvânt au luat ființă
Munți și câmpii, și-ntins de ape mari,
Căci pentru Tine, toate-s cu putință,
Ești cel mai tare între cei mai tari!

Cuvântul, Candela divină sfântă,
Ce luminează drumul cel mai greu
Ești Tu, mireasmă care ne încântă
Căci tot ce-i bun, vine din Dumnezeu!

Tu-ai dat o lege să fie păzită,
Ai arătat ce-i bine de făcut,
Și ca o stâncă-n valuri neclintită
Așa ești pentru cei ce Te-au crezut!

Tu te arăți că-n toate ești iubire,
Nu vrei să pierzi, nici ca să nimicești,
Ci vrei ca omul, din nelegiuire
Să se întoarcă, să îl mântuiești!

Pe viața Ta, promis-ai că-i vrei viața,
Că vrei ca el să fie izbăvit;
Doar omul, să-și întoarcă fața
Spre Tine, Cel ce Te-ai jertfit!

Tu ai promis, și-ai împlinit Cuvântul:
Pe cruce-ai fost în cuie țintuit,
Ai suferit ocara și mormântul
Doar pentru om, fiindcă l-ai iubit!

Fiindcă numai Tu i-ai vrut viața,
Și nimeni altul n-a putut plăti
Prin moarte să redea speranța
Ca mai exist-o șansă de-a trăi!

Facut-ai tot, iar azi aștepți în milă
Să se întoarcă omul de la rău
Și de la faptele făcute-n silă
Și să-L aleagă doar pe Dumnezeu... !

O, om! Voință doar se cere
Și lepădare de tot ce-i firesc!
Iar El în schimb îți va da înfiere
Și drept să intri-n Raiul cel ceresc!

De vrei, se poate, nu-i departe Domnul
E lângă tine, vrea să îi vorbești!
El vrea și azi ca să salveze omul
Și ești și tu un fiu ce rătăcești... !

Întoarce-te acasă, căci te-așteaptă,
Cu mâini întinse gata spre-a ierta!
Să te conducă pe cărarea dreaptă,
Spre culmi de har acolo-n slava Sa!

Salvarea ta, depinde doar de tine:
De vrei, sau nu, ca să te pocăiești!
Iar ce alegi, sunt două mari destine:
Să mori pe veci, sau veșnic sa trăiești!

Amin!