CUVANTUL

CUVANTUL

Irisi de cer, penetrand pamantul,
Cerceteaza marea –n rasarit,
Din Infinit se naste Cuvantul,
-Lumina ! apare la zenit.

Rostirea dintai cu parga de veci,
-Samanta nascuta –n Gradina,
E calea pe care omule treci,
Sa fii modelat de Lumina.

E Duhul suflat in Spatiu si Timp,
Cu taine scaldate de ape,
Si rauri ce curg deatunci pe Olimp,
Sa-nalte „Iubirea de-aproape".

Painea si apa cea vie de sus,
Cu taine si sclipiri de roua,
Renaste faptura vie-n Isus,
Pe calea crucii, cea noua...

„Tu esti cel mai frumos dintre oameni"
Logos ceresc ajuns pan’ la noi.
Calvarul suferintei Tu-l sameni,
Cu nadejdea –n viata de apoi.

Piatra sfanta din cerescul Templu,
Stanca neclintita-n valuri grele,
Adapost ! Turn de scapare, amplu...
Tu-mi esti salvarea vietii mele...

Temelii zidite cu rubine,
Porti si ziduri de margaritar,
Toate Le-ai creiat si pentru mine,
Ca sa le cunosc prin al tau Har.

Tu esti „Alfa si Omega noastra",
Revelat ca noul Legamant,
Esti Iubirea, mila cea maiastra,
Ce ti-ai aratat-o prin Cuvant !

Nadejde eterna, clipa de vis,
M-atrage aproape de Tata,
Cu pomu’ vietii si raiul promis,
Cu imnuri, cantand „Maranata" !