Cuvântu-i daltă-n inimi împietrite

Cuvântu-i daltă-n inimi împietrite,
E foc ce arde pleava din gândiri,
E harta pentru vieți ce-s rătăcite,
Și singura pecete pe iubiri.

Ce-nseamnă el? El este „Să se facă!”,
El poate inimi triste ferici,
El face marea mare ca să tacă,
Și cheamă morți spre viața ce va fi.

E farul care luminează-n noapte,
Prin timpul vieții ce-i întunecat,
E glasul care dă mereu putere,
Acelui ce-i în viață încercat.

E stâlpul ce susține chiar și cerul,
Și tot prin el ce-n lume s-a zidit,
E taina ce dezleagă nodul morții,
Din sufletul ce este chinuit.

Cât e de mare? , n-are el nici margini,
Nici început și nici fir de sfârșit,
E muntele ce-i plin de bunătate,
Cuvântul orice lupt-a biruit.

Cuprinde sfinții plini doar de iubire,
Și pe sărmani Cuvântu-i ține-n ea,
E veșnicia harului ce curge,
Izvorul lui vre' o dat nu va seca.

Cât e de tare? , frânge firul morții,
Și porți de iad le poate face scrum,
Puterea care calcă peste moarte,
Și face și prin ape mândru drum.

E râu de apă vie-n orice suflet,
Atunci când ești de sete doborât,
E haina albă plină de lumină,
Când te simți singur, trist și părăsit.

Deci pleacă-ți fruntea-n fața Lui, creștine,
Căci în Cuvânt e tot ce ai pierdut,
E singurul ce moartea biruiește,
Și te conduce-acas’, spre început.

El nu-i doar slove scrise pe o foaie,
E Duh și Viață, este minunat,
E curcubeu ce vine după ploaie,
Cuvântul Sfânt e Rege-ncoronat!
Amin