CUVANTAREA DE PE MUNTE...

Atunci cand Te-ai suit pe muntre
noroadele Te-nconjurau
Si ucenicii Tai cu Tine ,
indeaproape te urmau.

Erau uimiti de-nvatatura
Cand pe popor Il adunai,
Si cum le talmaceai scriptura
Iar pe bolnavi ii vindecai.

Cum le vorbeai de fericire,
Caci cei saraci in duh o au
Si-a lor este Imparatia
La masa-n cer cu Tine stau.

Chiar cei ce plang sunt mangaiati
Si-acei ce-s blanzi vor mosteni,
Iar cei flamanzi si insetati,
Neprihaniti se vor numi...

Cei milostivi vor fi ferice
Si-acei cu inima curata,
Neintinati de-aceasta lume
Vedea-vor Fata Ta de TATA.

Printre acei ce-n duh de cearta
Vor fi si impaciuitori,
Pe ei chiar Dumnezeu ii face
Cu Fiul sau mostenitori...

Iar daca pentru-a sa lucrare,
Si chiar credinta-n Dumnezeu,
Cei ce-n pacat si-n desfranare
Va vor vorbi numai de rau,

Ferice ,o, de voi, ferice,
Va fi chiar si pe acest pamant,
Iar colo sus, in stralucire
Veti mosteni cu Domnul Sfant.

Deci bucurati-va in Domnul,
Rasplata voastra va fi mare
Nu e ca plata ce-o da omul ,
E de la Domnul Sfant si Tare...
amin