CUPTORUL

Sunt doar o fiinţă muritoare
Dar Duhul mi se-nalţă-n sus,
Spre lumea-n care-i veşnic soare
Spre locul sfânt de necuprins.

Eu mă înalţ spre orizontul
Unei cetăţii cu ape limpezi,
Acolo–l voi vedea pe Domnul
Pe-al cerului sfinte livezi.

Sunt doar un lut, pus în cuptor
Să ardă zgura de pe mine,
Să se topească-orice zăvor!
Care mă leagă mult de lume.

Să simt apoi divinătatea
Care mă cheamă înspre cer
Acolo va fi libertatea
Lăsând pământul efemer.

Sunt doar un om pe-acest pământ
Ce mă înalţ spre veşnicie
Căci am primit de la Cel sfânt
Făgăduinţa apei vie.

Sunt doar o fiinţă muritoare
În care mai lucrează firea!
Adesea-s pus la încercare!
Ca să se nască nemurirea.

Chiar de e greu în suferinţă
Când arde-adânc în firea ta,
Când simţi că e cu neputinţă
Cristos izbândă îţi va da.

Domnu-i cu tine în cuptor
La fel ca şi cu cei trei tineri,
Căci Dumnezeu e iubitor
Şi nu Te lasă ca să pieri.

Încrede-te în Dumnezeu
Când simţi în tine cald fiorul!
Căci vrea să ardă eul tău
S-ajungi unde este izvorul.

S-ajungi în ţara mult dorită
Ce-i pregătită de Isus,
Să scapi de lumea mohorâtă
Şi să te-nalţi mereu în sus.

Sunt doar un om ce se înalţă
De pe pământ, spre nemurire
Ca fumul alb, un fir de aţă,
Pluteşte înspre fericire.

Căci tot ce-i greu în foc rămâne
Acolo-şi va avea peirea,
Iar pentru cer rămase-n mine
Numai cât a cuprins iubirea.

Deci nu te întrista o, frate,
Când simţi că eşti pus în cuptor
Chiar de e greu te va desparte
De lutul care-i trecător.

De lumea care te-nconjoară
De patimile omeneşti,
De firea ta ce se măsoară
În tot ce-aduni şi ce zideşti.

Dar Dumnezeu toate le ştie,
Încă de când ai apărut!
Cunoaşte starea ta pe glie
Şi nu vrea ca s-ajungi pierdut.

Te vrea în lumea cea divină
Să fii în ţara cea de sus!
Să străluceşti tu în lumină
Căci zgura de pe tine-a curs.
De-acum eşti liber şi curat,
Pentru-a pătrunde-n nemurire
Ai fost pe deplin curăţat
-Păstrează-te pân' la răpire.

23.05.2008 Gl