Cununa Smereniei

Să fii creștin nu e ușor,
Ură vei primi din partea tuturor,
De îi ajuți de te îmboldesc,
Nu ești tu, ci Harul cel Dumnezeiesc.

Să întinzi mâna de lovesc,
Chiar de ei nu te iubesc,
Nu pentru ei sau pentru lume,
Tu faci doar ceea ce se cuvine.

Nu vorba lor și nici uitarea,
Nici cearta lor și văitarea
Mă fac să-i iubesc nespus,
Ci este Harul Domnului venit de Sus.

Tu, omule, de nu iubești,
Cu Domnul în Rai nu moștenești,
Căci două legi sunt scrise-ntruna,
Și doar prin ele-o să primești cununa.

Nu răul te va face mai drept,
Nici mândria din al tău piept,
Căci și tu, la rândul tău,
Pe mulți i-ai înșelat mai rău.

Și mila ta, când dai ceva
Din prisma și din inima ta,
Să nu fie doar de fațadă,
Ca să fii privit frumos de lume-n stradă.

Smerenia, ea este cheia,
Să poți pe toți să îi iubești,
Să stingi cu dragostea scânteia
Și pentru alții să te jertfești.

De îți vor zice: „Du-te-n grabă
Și te răzbună tu pe ei!”,
Tu să stai smerit în toate,
Domnul are timpul Său și micii pași ai tăi.

Și de râd că ești cu Domnul,
Râd aici când tu suspini,
Nu uita că-n ceruri rodul
Este scump, printre lumini.

De te mai frămânți cu gândul
Că faci bine și te urăsc,
Stai în pace cu Cuvântul,
Căci în curând o să zâmbești.

Căci vine Mesia în lume,
Pe cerul pe care L-a creat,
Ca să culeagă și s-adune
Pe cei ce ca frați s-au adunat.

Nu mai e mult, privește bine,
Semnele toate se împlinesc,
Vine să ne ia cu Sine
În cerul plin de stele ce sclipesc.

„Rămâi curat și în credință,
La jugul Crucii neclintit,
Căci după marea biruință,
Te-așteaptă un: „Bine ai venit!”.”