text Poezii crestine

Cunoștința

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Augustin Tecar
Limba înțeleptului
Dă preț cunoștinței
Cuvântului Domnului,
Pe undele harului
Și banda credinței.

Buzele înțelepților
Seamănă cunoștința.
Din cartea prorocilor,
Domnul Domnilor
Ne luminează ființa.

Inima celor pricepuți
Caută cunoștința,
Să nu rămână pierduți
Cum sunt cei mai mulți
Care n-au credința.

Cel ce are cunoștință
Vorba-și controlează.
Și cu-ntreaga lui ființă,
Plin de sfântă năzuință,
Prin credință înaintează.

Dacă nu ai cunoștință,
Ești un mare păgubit.
E-ai o cale spre credință,
Să ajungi la biruință,
Să fii sigur mântuit.

Când se dă învățătură,
Primești cunoștință.
Cuvântul din Scriptură
Tu să-l ai mereu în gură.
Veghează cu stăruință.

Cunoștința n-o găsești
La nici un nebun.
Nu e scrisă prin povești
Ci pe căi sfinte, cerești.
Este drumul bun.

Domnul nu răspunde
Celor ce urăsc cunoștința.
Cei ce-alergă pe oriunde,
Dragostea nu îi pătrunde,
Nu-i trezește conștiința.

Caut-o ca pe-o comoară,
Atunci sigur o găsești.
Des în posturi, bunăoară,
Rugăciune-n prag de seară
Și umil să te smerești.

Cunoștința sfinților,
Priceperea desăvârșită
E virtutea drepților
Ce tânjesc în ei cu dor
După țara făgăduită.

Cunoștința voii sfinte
Vrem să ne-nsoțească.
Doamne, scump Părinte,
De aici, mergând-nainte,
Tot mai mult să crească.

Să umblăm în ascultare
Totdeauna de Cuvânt.
Tu ești Dumnezeul mare,
Ce ne luminezi pe cale
S-ajungem în Cerul sfânt.
Amin.
(2019)

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>