Cunoscut-am suferința

Cunoscut-am suferința, Doamne eu în viața mea,
Dar eu știu... ea este calea ce mă duce-n țara Ta,
Chear de uneori mi-aduce, lacrimi care curg șiroaie,
Și-o povară care Doamne, uneori este greoaie.

Cunoscut-am și durerea, ce-a cuprins inima mea,
Ochii inimii Isuse, ei știu doar a lăcrima,
Căci durerea o cuprinde, și o face să se zbată,
Este Doamne-atât de mare, și n-o lasă ca să bată.

Mi-a ieștit în cale timpul, care înapoi mă-ntoarce,
Vremea ce mă-ndepărtează, zi de zi Isus de pace,
Nu-nțeleg unde mă duce, sau de ce mereu ea vine,
Sau de ce cunoc eu clipa, ce e plină de suspine.

Am mai cunoscut în viață, zile pline de amar,
Sufletu-mi fără-ncetare, s-a lovit de un hotar,
Ce l-a ridicat văzduhul, între mine și-ntre Tine,
Să nu fac deosebirea, dintre rău și dintre bine.

Auzeam mereu cum sună, vocea Ta jos pe pământ,
Dar cel rău mie-mi șoptise, nu e pentru cei ce plâng,
Îmi spunea că fericirea, ea nu este pentru mine,
Că eu sunt singur pe lume... lepădat... uitat de Tine.

Dar veni o zi în viață, când ceva s-a întâmplat,
Cineva cu o iubire, spre mine s-a aplecat,
Am simțit cum o căldura, dintr-o dată m-a cuprins,
Mi-a dat aripi să-mi iau zborul, ca să nu mai fiu învins.

Mi-a adus o bucurie, ce eu nu am mai simțit,
M-a făcut ca eu în viață, să mă simt cel mai iubit,
A dat ceața la o parte, ca pe El să îl cunosc,
A dat vieții mele Domnul, rostul ca să aibă-un rost.

Și hotarul ce odată, el pe noi ne-a despărțit,
Într-o clipă... la o parte... El l-a dat... a biruit,
Lupta ce s-a dat întruna, ani la rând în dreptul meu,
Ca să nu mă simt eu singur... ci un fiu de Dumnezeu.