Cum pot să uit?

Aş fi rămas orfan pe strada vieţii,
Copil al nimănui, ecou nomad,
Pe un pământ în care nici poeţii
Nu calcă drept, ci-n turmentare cad!

Aş fi mâncat doar roşcove amare
Slujind la porcii îngrăşaţi ai lumii
Argat vândut dorinţelor avare
În care-mpărăţesc numai nebunii!

Purtat de valul urii aş fi fost
Şi-n citadela disperării dus.
În crezământ - haldeu, păgân, agnost -
Himerelor păcatului supus.

Aş fi scurmat în humă cu sudoare,
Aş fi lovit în vânt cu pumnii goi
Şi cu durerea care veşnic doare
Un sfinx m-aş fi-ncropit, dar pe gunoi!

Aş fi putut sfârşi în hău de iad
Cum mii de milioane vor sfârşi
Purtaţi de-al necredinţei rece vad
Nevrând pe Tine, Doamne,-a te iubi!

Pe Tine, Doamne, Creatorul lor,
Izvor de viaţă, har şi bogăţie
Te răstignesc indiferenţi, căci vor
Plăceri lumeşti, păcat, festin, beţie!

M-aş fi-mpletit în funie cu ei
Aş fi gonit năuc pe şaua nopţii
M-aş fi-nfrăţit cu lupii asmodei
Prin stepele Siberiilor morţii.

Dar Tu, dar Tu mi-ai apărut în cale
Şi m-ai învins cu-n zâmbet iertător.
Ce clipe sfinte, providenţiale,
Când m-ai îmbrăţişat cu-atâta dor!

Un fiu pierdut şi-un Fiu de Dumnezeu
La întâlnirea marilor răscruci!
Tu, plin de har, gol de iubire eu,
Îngemănaţi pe dealul cu trei cruci.

Cum pot să uit, cum aş putea să tac,
Întemniţând în negrăiri condeiul?
Nu pot trăi în orizont opac
Când Tu eşti vieţii mele azi temeiul!

Aici, pe piept, pecetea Ta de foc
Săpat-a vis, destin şi nume nou
Mi-a pus iubire, cânt şi soliloc
Golgotei să-i reverberez ecou.

Aş fi rămas orfan, sărac, străin,
Copil al nimănui, lipsit de cer.
Că astăzi am un înveliş divin
E pentru că m-ai smuls din efemer.


26 iunie 2007