Cum pot să tac în viață

Cum pot ca să tac în viață, când El bine mi-a făcut,
Când mi-era mai greu... El Domnul, mi-a fost pavăză și scut,
De-ar muți azi a mea gură, inima tot l-ar striga,
Căci El nici o clipă-n viață, n-a uitat ființa mea.

Cum pot ca să tac pe drumul, ce mi-a fost atât de greu,
Dar simțeam de sus o mână, care cobora mereu,
Nu pot Lui ca o cântare, să nu-i cânt pe-al vieții drum,
Căci El mi-a făcut mult bine, El îmi face și acum.

Nu voi mai putea vre-o dată să mai tac... căci Dumnezeu,
Este marea mea iubire, El aude glasul meu,
Care azi cu mulțumire, se înalță către cer,
Este glasul ce deschide, chiar și porțile de fier.

Cum pot ca să tac în viață, când pe El l-am întâlnit,
Și de-atunci eu sunt un suflet, care-i cel mai fericit,
Sunt un suflet ce aleargă, tot strigând... strigând mereu,
Maranata... osanale, vine-ndată Domnul meu.

Chiar din răsărit de ziuă, Lui îi cânt... nu mă opresc,
În cântare-i spun întruna, cât de mult eu îl iubesc,
Nu pot să nu-i spun căci Domnul, este Cel care mi-a dat,
Tot ce mi-am dorit în viață, fie-ntruna lăudat.

Nici de-acu eu nu voi tace, Lui îi voi cânta mereu,
Veșnicului meu Părinte, care este Dumnezeu,
Eu îmi voi deschide gura, ca să-l laud și să-i cânt,
Câte zile-mi dăruiește, al meu Domn pe-acest pământ.