Cum e barca în furtună

Cum e barca prin furtună
Este omul pe pământ,
Care-i fără călăuza,
Ce o dă doar Duhul sfânt.

Ca o frunză fluturată,
În pustiul cel mai greu,
Este omul care-n viață,
Este fără Dumnezeu.

Cum e ziua fără soare,
Este omul întristat,
Cum e noaptea fără lună,
Este omul înălțat.

Este el fără lumină,
Fără harul cel de sus,
Căci un om plin de mândrie,
Nu e frate cu Isus.

Cum în iarnă timpu-i rece,
Așa este-acel creștin,
Care-i fără de iubire,
Viața lui e un suspin.

Cum e noaptea fără stele,
Așa este pe pământ,
Omul gol, fără lumina,
Ce o dă doar Duhul sfânt.

Însă cel care în viață-l,
Caută pe Dumnezeu,
Va fi cum e floarea-n floare,
Va-nflori sub cer mereu.

Va fi el în grea furtună,
În cuvânt doar ancorat,
Cel care-i pe urma albă,
Nu poate fi dărâmat.

Nici acel care-n pustie,
Are-a sa privire-n sus,
Nu poate-n pustiu să cadă,
Căci izvor îi e Isus.

Nici sub nori dar nici în noapte,
Nu poate fi clătinat,
În cuvântul ce dă viață,
Este-aici el ancorat.

Pân-la capăt cel ce crede,
De Isus va fi-nsoțit,
Singur nu va fi vre-o dată,
Nu vă fi el părăsit.

Cel ce are-asemanarea,
Cu Isus... el va vedea,
Țara plină de lumină,
Când la cer se v-a-nălța.
Amin