Cum aș putea astăzi să tac

Cum aș putea astăzi să tac, în zorile de ziuă,
Când razele iarăși răsar, încet în față mea,
Când vad din nou un răsărit ce gura îmi deschide,
Ca eu din zorii cei de zi, să-ncep a lăuda.

Cum pot să tac când norii grei, din nou pe cer se-arată,
Când eu sub ei sunt liniștit, de pace plin mereu,
Căci sunt un fiu a Celui sfânt, de nori ce mă păzește,
Nu pot să tac, îi voi cânta sub ei lui Dumnezeu.

Cum pot să tac când valul greu, în față se arată,
Când url-a mării rece-adânc, ce vrea a mă-nghinți,
În el mereu pe față mea, un zâmbet se ivește,
Care mă face să nu tac, și strig pentru-a slăvi.

Dar nici în valea de suspin c-un drum al întristării,
Nu pot să tac căci fericit, prin vale pot sa trec,
Și-atunci doar cânt... nu pot tăcea, eu cânt în văi spre ceruri,
Chiar dacă lacrimi curg mereu... în ele nu mă-nec.

Cum pot să tac când sunt iubit, cum aș putea vre-o dată,
Când ceru-n dar eu l-am primit, cu-a sale fericiri,
Nu pot... și-atunci, mereu doar strig, s-audă lumea-ntreagă,
Căci sunt atins de un fior, fiorul vii iubiri.

Nu voi tăcea... eu vreau mereu, să știe lumea-ntreagă,
Că sunt iubit... că eu iubesc, sunt fiu de Dumnezeu,
Și voi striga, și voi cânta, aici întotdeauna,
Oricât ar fi calea de grea, oricât ar fi de greu.