Culori Vii

Acum, eu înţeleg de ce mă las iubită,
De munte, soare, deal, ocean,
Căci în zidirea-Ţi de Părinte,
Tu mi le-ai pus,
În mine, să le am.
Mi-ai pus din verdele de vară,
Tărie, ce credinţa întăreşte,
Ca-n toamna care vine,
Sfânt, pâinea dulce-Ţi creşte.
Ai pus din roşul macului din câmp,
Din Sfânta Ta Jertfire,
Să Te iubesc Isus, oricând...
Să nu uit că-mi eşti Mire.
Ai pus din albul norilor cereşti,
Din purul alb, zăpada în iernare,
... Curatul inimii ...
Să nu mă murdăresc,
Cu ce este afară.
Ai pus din glaben, auriu,
Ca mierea, grâu, raza de soare,
Un cânt, ce se îndreaptă către Tine,
Ca zborul unui porumbel,
Plutind-n eliberare!
Şi-aşa cum Tu, m-ai întocmit,
Iubiri, să port în suflet,
Să mă smeresc, să Te iubesc,
... Să fiu... floarea de nufăr.
Cu astea toate, culori vii,
M-ai întocmit din Tine,
Să nu mă duc în locul rău,
Acolo, nu-i de mine.
Şi-aşa bogat, cu Tine-n min'
Să mă preumblu-n lume,
Iubind, făcând bine, cântând,
Slujindu-Te pe Tine.
Când vei veni, "Culegător",
Să-mi iei la Tine viaţa,
Să fiu în Palma Ta, un nor,
În care-Ţi străluceşte Faţa.