text Poezii crestine

Cu valuri de cuvinte

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Cu valuri de cuvinte, te laud doar pe Tine,
Deschide-ndată cerul, să mă auzi mai bine,
O șoaptă a iubirii, de mine e strigată,
Ce este însoțită, de. . Doamne Tu mă iartă.

Cu inima-mi flamândă, ca floarea după rouă,
Cu fața-mi tristă... plânsă, ca marea când o plouă,
Aștept să treacă vremea, să te-ntâlnesc iubire,
Ca să uităm ce-nseamnă, ce-i azi o despărțire.

Cu-o flacără aprinsă, în piept am o bătaie,
Cu zorii Tăi iubire, mă faci mult mai vioaie,
Apusul văd cum pleacă, aștept doar rasaritul,
Să las doresc în urmă, a timpului sfârșitul.

Cântarea cea de jale, o cânt cu fericire,
Căci și pe-adânc de vale, îmi dăruiești iubire,
Când norii se arată, o rază văd de soare,
Pe ea îndat coboară, a Ta Doamne-ndurare.

Cu inima deschisă, și buzele flămânde,
Ființa-mi printre lacrimi, începe să îți cânte,
M-ai învățat un zâmbet, să am în vreme grea,
Acea învățătură, îmi dă puterea Ta.

Acea învățătură, îmi dă mereu lumină,
E plină doar de pace, când viața nu-i senină,
Căci iata-mi stă în față, o mare împlinire,
Ce este-atât de-aproape, ea este-a Lui venire.
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>