text Poezii crestine

Cu Tine prin toamne...

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Irina M
Cu Tine prin toamne...

Ne bate toamna-n geam cu ploi și soare,
Cu vânturi și cu frunze în convoi,
Cu cifre de bilanț și constatare
La tot ce mâna Ta preaiubitoare,
Ne-a dat din Cer ca binecuvântare
Și ne-a purtat pe brațe la nevoi.

Îți mulțumim cu-adâncă reverență
Nu doar de rodul ce-a crescut în glie,
Dar și de-a Ta răbdare, indulgență,
Mustrare, mângâiere, insistență,
Cu care ne-ai ținut în existență
Pe drumul care duce-n Veșnicie!

S-or așeza și alte toamne iară
În calendarele cu pagini noi,
Dar numărul de toamne nu măsoară
Doar pâinea care-am strâns-o în cămară
Sau în rezerva cea financiară,
Cât roadele și dragostea din noi...

Se-aude clar a timpului cadență —
E toamnă iar, preabunule Părinte
Și toate semnele prin convergență
Indică a Răpirii iminență.
Cu fiecare an în ascendență,
Ne-apropiem de poarta Țării Sfinte.

Ne bate toamna-n geam cu vigilență...
Pământu-i înfricat de viitor,
Dar noi, simțind a Ta omniprezență,
Știind că Cerul NU-i o aparență,
Trăim aici prin sfânta-Ți providență,
Pășind ca printr-un terminal de zbor.

Căci în curând din 4 zări străbune,
În zbor măreț, spre-a Cerului Lumină,
Strigarea Ta-ntr-o clipă o s-adune
Toți sfinții Tăi din orice națiune —
Răscumpărați cu-al Jertfei preț, din lume...
Și vei desparte “grâul” de “neghină”!

O, vrem s-avem cu spice brațe pline
În clipa glorioasei Reveniri!
Și să primim urarea Ta de bine
Și dreptul de-a trai în veci cu Tine
În Cerurile Tale preasenine —
În Raiul Nesfârșitei Fericiri!

09.27. 2020 Vancouver, WA

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>