Cu ochii plini de-nlăcrimare

Cu ochii plini de-nlăcrimare, privim spre zori de vremi ce vin,
Care vestesc o veșnicie, clădită pe un loc divin.

Sun zorii plini de o nădejde, că într-o zi se va sfârși,
A lumii grele prigonire, ce-ndeamnă suflete-a pieri.

Cu inimi greu îndurerate, străbatem lumea de dureri,
Prin Golgota ce-i neuitată, spre nesfârșite primăveri.

Cu inimi pline... doritoare, visăm divinul Paradis,
Nu este-o cale-nșelătoare, se împlinește ce-a fost scris.

Avem cu toți o datorie, să fim creștini cu-adevărat,
Hrăniți din dragostea cerească, prin care Domnul ne-a salvat.

Iar gândul nostru se înalță, ca roua-n zori de vremi fierbinți,
Ce-i frământat în curăție, ca o podoab-a celor sfinți.

Prin suferinti și chin de vale, ne-apropiem de marea zi,
Cu pleoapele mai larg deschise, nu vrem spre ea a ațipi.

Lăsăm în urmă întuneric, lumina țintă o avem,
Neclătinați pe urma albă, aici mereu înaintăm.
Amin