Cu-ntristare azi privește, Domnul către-acest pământ

Cu-ntristare azi privește, Domnul către-acest pământ,
Că în vag azi se aude, glasul Lui, și-al Său cuvânt,
Strigă de cu zori de ziuă, noaptea El mereu vorbește,
Dar pământul tot în față, alergând îl ocolește.

Cu durere El ascultă, cum din nou este hulit,
Cum din nou astăzi pe cruce, de pământ e răstignit,
Farisei mulți se născură, chear în adunarea Sa,
Cum se leapădă de Domnul, asta vede El în ea.

Căci o adunare astazi, e-un spectacol programat,
Cu hârtii pe la amvoane azi Isus e înălțat,
Este multă pregătire, când o slujbă azi se face,
Este multă fericire... dar fără vre-un strop de pace.

Căci o slujb-adevărată, este-atunci când se pornește,
Doar prin Duhul sfânt, căci Duhul, pe ea o călăuzește,
Este cea când rugăciunea, e-nălțată la Isus,
În care se dau doar lupte, să n-ajungă cât mai sus.

Slujba plină doar de lacrimi, este cea prin Duhul sfânt,
Și cântarea e alinul, pentru-acei care ei plâng,
Și cuvântul de mustrare, la amvon ce se rostește,
El aduce ascultare, căci atunci Domnul vorbește.

Nu cuvintele-aruncate, peste-acei ce sunt zdrobiți,
Sunt acele de la Domnul, când ei sunt mai rău răniți,
Critica nu-i o mustrare, este cea ce risipește,
Tot ce un creștin cu lupte, el cu trud-agonisește.

Cu-ntristare azi privește, Domnul către-acest pământ,
Cum al Său popor el uită, ce-a rostit în legământ,
Dar El azi mai lasă vreme, prin cuvânt ne mai vorbește,
Și ne cere să fim vrednici, de un loc ce-Mpărățește.