text Poezii crestine

Cu inima te strig mereu

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Cu inima te strig mereu

Cu inima te strig mereu, În orice zi din viață,
Cu lacrimile ce îmi curg,
Mereu pe a mea față,
Te strig în vremuri de necaz,
Dar și de bucurie,
Te strig, mă lupt, căci vreau s-ajung,
Cu Tine-n veșnicie.

Privirea mea te strigă azi,
Sub norii plini de ceață,
Ce-și scutură adeseori,
Fiorii grei de gheață,
Te strig, te chem, eu te ador,
Te vreau doar lângă mine,
Cu Tine doar voi fi mereu,
Isuse-n viață bine.


Te strig din zori de dimineți,
Până-n apus de soare,
Când suferințele apar,
Durerea când e mare,
Cu strigătul doar înălțat,
Te strig întotdeauna,
Căci vreau numai din mâna Ta,
Ca să primesc cununa.

Te-aștept strigând prin visul meu,
Căci tu ești împlinirea,
E visul ce-i cu un sfârșit,
Visez azi nemurirea,
Nu pot să tac, mereu eu strig,
Dorința-mi este mare,
Pe nor să văd cum Tu cobori,
S-aduci o înălțare.

Te voi striga până revii,
Căci vreau Tu și pe mine,
La ceruri Doamne să mă-nalți,
De-aici dintre ruine,
Vre-o dată să mai tac nu pot,
Să mă auzi aș vrea,
Să-mi dai ce numai Tu Isus,
Să-mi dai azi ai putea.

Eu voi striga neîncetat,
Și-n vremea ce-i venită,
Căci inima și gura mea,
Nu tac azi nici-o clipă,
Isuse către Tine strig,
Ascultă glasul Meu,
Ce-i dres doar pentru-a lăuda,
Și a-ți cânta mereu.

Să-mi dai Tu azi aș vrea un dor,
Aprins doar după Tine,
Ca eu să strig când mi-este greu,
Dar și când mi-este bine,
Să nu mai tac eu niciodat'
Atât eu îmi doresc,
Mereu să strig, mereu să spun,
Isuse... te iubesc.
Amin

Cele mai recente resurse creștine scrise

Viața în Hristos
În clipe grele când eramȘi ajutor eu nu aveam,Munceam mereu și tot strângeam,Ca lipsuri eu să nu mai am.Dar lipsuri, griji erau destuleȘi buzunarele tot nule,Nu înțelegeam de ce-mi e frică,De ce în to... Citeste mai mult >>
Inimă dăruită
Inimă dăruităCe fericire dulce, ce rai ai pus în ea?În inima mea Doamne, în inimioara mea?Atâta m-am schimbat de când Te-am cunoscutMereu îmi vine Doamne să Îți vorbesc, să-Ti cânt.Ce bucurie Doamne m... Citeste mai mult >>
Mormântu-i poarta către ceruri
Mormântu-i poarta către ceruri, un prag de taină sfânt,Lăsând în urmă greul firii, și trupul de pământ,Nu este beznă fără capăt, nici un sfârșit amar,Ci trecerea spre slava mare, prin jertfă și prin h... Citeste mai mult >>
Am cerut ca să fiu aur
Am cerut ca să fiu aur, dar n-am vrut să fiu topit,Am cerut o strălucire, fără să fiu șlefuit,Am cerut și-o răsplătire, fără ca să gust ocară,Nu am vrut să știu prigoana, am cerut calea ușoară.​Am voi... Citeste mai mult >>
Râvna după daruri multe
Râvna după daruri multe, fără pic de-nțelepciune,Este astăzi arătată, de creștini cu mare nume,Toți ar vrea să fie lideri, cu o voce-n strălucire,Dar în pieptul lor e ură, nu un cer plin de iubire.​Mu... Citeste mai mult >>
Trădarea durerii și ruga de seară
​Trădarea durerii și ruga de seară,Sunt umbre ce-apasă pe umeri povară,În lupta aprinsă, sub măslinii cei triști,Se-ntreabă iubirea: „Tu încă exiști?”​Sub bolta de stele ce par înghețate,S-au strâns a... Citeste mai mult >>
Pași pe calea mântuirii
Pași pe calea mântuirii-n sus mă poartă zi de zi,Pe un drum plin de durere, și prin văi și prin pustii,Dar eu știu că mâna sfântă, ea mă ține neclintit,Mă ridică din cădere, să nu fiu un rătăcit.Când... Citeste mai mult >>
În veacuri vechi
În veacuri vechi, prin încercare,Au mers creștinii pe pământ,Și-n focul greu al suferinței,Făceau doar voia celui sfânt.Când lumea-ntreagă obosise,Și valuri grele doar loveau,Credința lor era lumina,P... Citeste mai mult >>
În zori de Paște sfânt
În zori de Paște sfânt, un clopot iar răsună,Sub cerul cel deschis, lumină se adună,Cu inimi pline stăm, chemați la sfânt altar,Căci Domnul ne primește, prin harul Său în dar.​La masa pregătită, cu pâ... Citeste mai mult >>
Privesc spre dealu-n sânge
Privesc spre dealu-n sânge, unde s-a dat o luptă,Să rupă legătura de moarte ce-a fost ruptă,Acolo, în tăcere, un Miel a fost jertfit,Ca omul de păcate să fie izbăvit.​El n-a scos un cuvânt, când rana... Citeste mai mult >>