Cu inima de doruri plină

Cu inima de doruri plină,
Cu ochii poroniți în sus,
Alerg spre-o vreme-n veci senină,
Căci mă așteaptă-al meu Isus.

Chiar de mi-e fața-nlăcrimată,
Și-adeseori sunt obosit,
Mi-e dragostea acea putere,
Ce-n greu mă face fericit.

Cu pași grăbiți spre bucurie,
În urmă las orice necaz,
Căci simt o mână minunată,
Ce mângăie al meu obraz.

Desparte norii să am zborul,
Mult mai ușor spre loc divin,
Pe ea eu urc spre nemurirea,
Ce este ea în loc sublim.

Cu dragostea in piept aprinsă,
Trec ape tulburi care vin,
Trec clipele ce-și au adâncul,
Pe ne-nencetatul meu suspin.

Dar nu opresc chiar de e jale,
Prin valea ei sunt trecător,
Căci ținta mea e numai cerul,
Prin văi doar urc... eu nu cobor.

La capătul de suferință,
Vreau să opresc când voi sfârși,
Ca să găsesc acea odihnă,
Ce pe pământ nu poate fi.

E doar la pieptul Celui care,
E Regele de necuprins,
În bunătate și iubire,
Pe cruce moartea ce-a învins.
Amin