text Poezii crestine

CU ÎNCREDERE

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu
CU ÎNCREDERE

Psalmul 65

În Sion Te lăudăm
şi în rugă Te-aşteptăm
printre lacrimi mari, fierbinţi,
împlinind noi juruinţi.

Oamenii la Tine vin,
Dumnezeule divin.
De aceea-Ţi cerem noi
biruinţă în război

cu vrăjmaşul cel viclean
care e numit Satan
şi-i ţine legaţi pe mulţi
în cătuşe şi desculţi.

Multe, mari nelegiuiri
săvârşit-am prin priviri.
Şi prin fapte fel de fel
L-am străpuns pe blândul Miel.

Iartă făr'delegea dar
prin noianul Tău de har!
Ne primeşte cum suntem,
Dumnezeule suprem!

O, ferice-i omu-acel
blând, smerit ca şi un miel
pe care Tu l-ai ales
pentru-al harului cules!

Tu-l primeşti naintea Ta
veşnic a Te lăuda
şi-i faci loc în Paradis -
cum în Biblie stă scris.

Ne vom sătura mereu
de harul lui Dumnezeu.
Şi în Templul Tău sublim
vrem şi noi să Te slujim.

Tu ne-asculţi şi faci minuni
ca să fim şi noi mai buni
în purtări şi-n caracter,
şi mai mult doriţi de cer.

Pe-orice margini de pământ
suflă Duhul Tău cel sfânt.
Toţi nădăjduim acum
în al mântuirii drum.

Tu şi munţii-i întăreşti.
Valul mării potoleşti.
Zarva ce s-a-ntins pe glob
vei strivi-o bob cu bob.

Tu aduci noi bucurii
care vin din veşnicii
şi în estul cel uscat
şi în vestu-ndepărtat.

Cercetezi pământul iar
şi-i dai nou belşug de har.
Râuri mari dumnezeeşti
curg din zările cereşti.

Tu ne dai din ceruri grâu
care creşte pân-la brâu.
Şi uzi brazdele cu ploi.
Bulgării cei tari înmoi.

Anu-ntreg binecuvânţi
şi ca un viteaz Te-avânţi
s-adăpi dealuri şi câmpii,
oi şi gârle cu copii.

Toate-Ţi cântă peste tot
slavă, Doamne Savaot!
Noi îţi dăruim prinos
azi prin Mesia Cristos.















Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>