text Poezii crestine

Cu greu urca drumul crucii

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14

Cu greu urc drumul crucii,
E-atât de-anevoios,
Pe el simt suferința,
Purtată de Hristos,
Simt bicele rigide,
Ce lasă-n urma lor,
Doar răni și multe clipe,
Și nopți fierbinți ce dor.

Cu greu îmi port și crucea,
Sub lacrimi și sudori,
Dar nu o las căci este,
O cruce cu valori,
În ea e mântuirea,
În ea e Dumnezeu,
E calea către ceruri,
S-o duc aș vrea mereu.

Cu greu duc și povara,
Apăsătoare-i ea,
Eu singur niciodată,
S-o duc nu aș putea,
Cu mine este Domnul,
Să nu mă tem mi-a spus,
Privind întotdeauna,
Spre Patria de sus.

Cu greu alerg prin viață,
Cu greu avânt îmi iau,
Cu aripi ce-s rănite,
Eu înapoi nu dau,
E lupt-atât de mare,
E uneori prea grea,
Port arma biruinței,
Ca să nu cad în ea.

Cu greu vâslesc pe ape,
Ce vor a mă-nghiți,
Sub valurile mării,
Nu pot a rătăci,
La cârmă este Domnul,
Vâslește-n locul meu,
Așa este iubirea,
Ce-o are Dumnezeu.

El greul meu îl poartă,
Să mântuiască vrea,
Ființa mea plăpândă,
Când lupta este grea,
El este-a mea salvare,
Îmi este ajutor,
Pe drumul greu din viață,
Să urc... să nu cobor.
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>