Cu ghioceii înfloriți la tâmplă

Să fie semn de împrimăvărare?
Demult s-au scuturat bujorii mamă...
Dar ai la tâmple ghiocei în floare,
Vești bune aduc ei, de bună seamă.

Culoarea lor e spectrul care leagă
Maci, albăstrele, spicul rupt din soare;
Măicuța mea îmi ești atât de dragă,
Iubirea mea dintâi, nemuritoare!

Chiar dacă râul vieți sapă vaduri
Pe fața ta atât de luminoasă,
Într-un tumult al stropilor de vremuri
Tu lămurești un susur blând, acasă.

Cu ghioceii înfloriți la tâmplă,
Gătită ca de mare Sărbătoare,
Atât de fericită! Ce se-ntâmplă,
Pe cine-aștepți așa înfloritoare?

Aștepți un nor ce nu umbrește fața,
O scaldă în lumină albă, blândă,
Măicuța mea s-a împlinit Speranța,
Fiul Lui Dumnezeu ți-a dat izbândă! .

Tu ai zâmbit când noi am plâns în roată,
Ce-nseamnă dorul știi măicuță bine,
Tu ai intrat pe a Cetății poartă,
E alt târâm, dar nu ne-am rupt de tine.

S-a ruginit găleata la fântână...
De când n-ai mai scos apă mamă, oare,
Decenii sunt, ori ani, o săptămână?
Nu știi că setea ca și dorul, doare?