text Poezii crestine

Cu Dumnezeu de mână

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14

Cu Dumnezeu de mână,
Prin valea de suspine,
Prin lumea cea păgână,
Mereu e doar frumos,
Căci soarele pe ceruri,
Stă-n față celui care,
În inimă îl poartă,
Pe El! ! ... doar pe Hristos.

Cu inima doar plină,
De dorurile care,
Ridică ochi spre ceruri,
În vremea cea mai grea,
Vei birui calvarul,
Vei birui și lupta,
Căci dorul este-o armă,
De-l ai... luptă cu ea.

Cu Dumnezeu de mână,
Prin negură și ceață,
Nu este rătăcire,
Lumină ve-i primi,
Și-atunci când este noapte,
Stăpân îi este-n toate,
E Dumnezeu puternic,
Ce poate birui.

Prin vale nu e teamă,
Nici groaza cea de moarte,
Cu El întotdeauna,
Vor fi doar bucurii,
El este adevărul,
El este calea sfântă,
El este călăuza,
Spre tot ce-i veșnicii.

Cu Dumnezeu de mână,
Mereu e primăvară,
Nici valul cel de mare,
Nu poate-nfricoșa,
Ființa ta aleasă,
Căci te-a ales odată,
Să-ți dea El mântuire,
E doar în mâna Sa.

Cu El stă-n loc furtuna,
Cu El se-oprește vântul,
Cu El îți va sta-n față,
Eternul Paradis,
Cu El și prin credință,
Vei birui calvarul,
Cu El e izbăvire,
Așa cum este scris.
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>