Cu Domnul spre Emaus

Pe drumul spre Emaus mergeau doi ucenici
Cu pașii ca de piatră, îngrijorați și triști. .
Și cum să fie veseli? . Ah, cum ar fi putut?
Când Domnul lor pe cruce fusese omorât? ...
El, cel mai fără vină, fusese osândit
Deodată cu tâlharii să moară răstignit. .
O stare de confuzie, o stare de tristețe
Și de durere-adâncă li se citea pe fețe. .
Și-ncet, mergând 'nainte în timp ce se-ntrebau
Despre cele-ntâmplate, nici nu realizau
Căci chiar Mântuitorul, mergea cu ei pe drum,
Cel înviat de Tatăl, Păstorul lor cel bun!
-Ce vorbe sunt acestea, pe care le schimbați
Pe drum? Le spuse Domnul, însă ei, întristați
Se-opriră și-l priviră, precum pe un străin:
-Ești singurul aicea, de prin Ierusalim
Ce n-a aflat nu știe tot ce s-a întâmplat?
-Ce? (spuse Domnul iarăși)-C-a fost crucificat
Acel prooroc în care nădejdea noi ne-am pus,
Că va salva poporul Israel, cum a spus...
Iar după ce preoții cei mari l-au osândit
El a fost dat la moarte și ei l-au răstignit!
Iar de la trista moarte trei zile au trecut,
Dar trupul nu mai este unde era-n mormânt; . .
Femeile văzut-au și altora le-au spus
Că nu mai e acolo iubitul nost' Isus!
Că au văzut și îngeri ce zic c-a înviat,
Dar n-au văzut și ceilalți că-i viu cu-adevărat! ... .
Atunci Mântuitorul le zise: -ce s-a spus
Voi nu credeți. . zăbavnici sunteți, nepricepuți! . .
Oare n-au spus proorocii că El va suferi
Apoi că se va-ntoarce napoi în veșnicii? ? . .
Și de la toți proorocii Isus le tâlcui
Tot ce spunea de sine și cum totul va fi. .
*
Ziua deja căzuse, precum cade-o povară,
Erau lângă Emaus, cei trei, în fapt de seară. .
El se făcu că merge dincolo de Emaus
Dar cei doi stăruiră de El: -fă dar popas
Căci e târziu și ziua aproape a trecut!
Rămâi cu noi, străine, nu te porni la drum!
Pe când ședea la masă cu ei, Isus luă
Pâinea pusă în față, o binecuvântă
Și după ce o frânse cu drag El le-o dădu,
Atunci îL cunoscură, însă El dispăru!
-Nu ne ardea la vorba Sa inima în noi?
Când ne-arăta-n Scriptura despre toți pașii Săi?
E El, Mântuitorul, Hristos a înviat!
Să spunem mai departe că-i viu cu-adevărat!
Și chiar în ceasu-acela, în ceasul cel sublim,
Ei s-au sculat să plece iar în Ierusalim!
Cu multă bucurie au spus neîndoios
Și celor unsprezece că a-nviat Hristos!
Cum li se întâmplase, că ei l-au cunoscut
Doar la frângerea pâinii, când El a dispărut!
***
De-atunci și până astăzi sunt două mii de ani,
Isus e viu, în slavă, departe de dușmani!
El nu mai stă pe cruce, pe lemnul de tortură,
Pe cap El nu mai poartă coroana cea de ură!
Nu se va mai întoarce vreodată în mormânt
Și nici sus pe o cruce să moară-agonizând!
Astăzi în cer domnește, Mântuitorul meu,
La dreapta Celui care e veșnic Dumnezeu!
Dar bine știu că și-astăzi El încă se arată
Prin visuri și vedenii celor ce chiar îL caută!
Prin Duhul Său din ceruri, prin tot ce El lucrează
În fiii săi din lume, ce încă pot să-l vază!
Iar azi, ca ucenicii cei doi, pășesc și eu
Pe drumul spre Emaus, tânjind de dorul Tău. .
Vreau să mi Te descoperi, vreau să Te văd Isuse,
Să-Ți văd urma din coastă, din mâinile străpunse...
Să frângi și pentru mine din pâinea de-altădată
Ca ochii mei să-Ți vadă prezența minunată!
Îmi pune scump Isuse balsam pe rana mea,
Și din a mea odaie, Isus, nu mai pleca!
Cu cei iubiți de Tine pe care mi i-ai dat
Mă ia, iubite Doamne, la pieptu-Ți minunat!
Ca eu să pot a spune cu-ncredere și azi
C-am întâlnit pe Domnul pe drumul spre Emaus!