Cu ce venim ca jertfă

Când suntem orbi, sfidând belșugul
Flămânzi de propriul nostru eu
Cu ce venim, a mulțumire
Să ne-arătăm lui Dumnezeu?

Când suntem seci precum e piatra
Iubind c-o inimă de seu,
De ce-arătăm că suntem îngeri,
De ce-L mințim pe Dumnezeu?

Când suntem surzi l-al altui plânset,
Prea plini de eul ce-l iubim,
Cu ce venim acum ca jertfă,
Cu ce putem sa-I mulțumim?

Când gândul ne e scai și pizmă
Și limba ne e un junglei,
De ce ne vrem în rând cu sfinții,
De ce-aruncăm cu pietre-n cer?

Atâția pier pierduți pe-aiurea
Râvnind la soarta unui câine
Ce doarme-n pluș și e sătul...
Ei mor flămânzi, dorind o pâine! ...

Atâția se mai pierd pe cale,
Nădejdea lor de-acum sucombă
Căci ne-au cerut un bob de bine
Și noi le-am dăruit o bombă...

De ce ne așezăm alături
Ca într-un haos infernal,
Nu gând la gând, în pace sfântă
Ci stând pumnal lângă pumnal?

Avem și-o zi a mulțumirii,
De ce doar una într-un an?
E timpul să vedem ce suntem,
Să nu ne tot mințim în van...

Și poate că, în lacrimi grele,
Ne vom spăla de ce suntem
Și, sfinți prin sângele lui Isus,
Ne vom desprinde din blestem.

Vom fi curați precum e roua
În zorii sfintelor treziri,
Firavi, dar fără de prihană,
Săraci, dar plini de mulțumiri. .