text Poezii crestine

CRINUL MĂRTURIEI

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu
CRINUL MĂRTURIEI

Psalmul 60

Ne-ai împrăştiat prin lume
fără să Te uiţi la noi.
Ai cutremurat pământul
într-o lume de nevoi.

Avem multe, mari probleme.
Să le rezolvăm nu ştim.
Numai Tu deţii soluţii
pentru viaţa ce-o trăim.

Însă noi ştim că-n vechime
Tu-ai făcut din zel şi har
semne şi minuni sublime
care trec orice hotar.

Cei ce se temeau de Tine
au primit un steag măreţ.
Adevărul biruise
şi el le cerea un preţ.

Adevărul e acelaşi:
ieri şi astăzi şi în veac.
Tu prin el ceri curăţia
nufărului de pe lac.

Izbăveşte-Ţi preaiubiţii!
Scapă-ne prin braţul Tău.
Ne primeşte rugăciunea
şi păzeşte-ne de rău!

În sfinţenia Lui mare
Domnul Dumnezeu a zis :
"Iată biruinţa crucii
Fiului Meu am promis.

Am să-mpart de-acum Sihemul
şi la fel Valea Sucot,
Galaadul şi Manase,
după cum Eu le socot.

Efraim Mi-a fost tărie,
şi Iuda toiagul Meu.
Moab îmi este azi ligheanul
în care Mă spăl mereu.

Îmi arunc încălţămintea
Mea spre Muntele Edom.
Strigă chiar şi filistenii
către Dumnezeul-Om."

Cine mă va duce oare
în Cetatea cea de sus ?
Oare nu Stăpânul nostru,
blândul Mesia Isus ?

Cu lumina feţei Tale
mângâie-ne pe obraz.
Omul în zadar ne-ajută
când ne zbatem în necaz.

Doar cu Tine noi vom face
mari isprăvi printre duşmani
când Te vom urma pe cruce
trecând chiar prin Ghetsimani.




Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>