CRINUL ÎNVIERII

CRINUL ÎNVIERII

Pe Golgota urcarã spinii
sã-L rãstigneascã pe-un sfânt Crin
ce rãspândea parfum pe lume
chiar din Edenul cel divin.

I-au pus o cruce în petale,
al patimilor greu noroi.
Dar Crinul n-avea nici-o vinã.
El suferea pentru zãvoi.

Şi-apoi ajuns-au sus pe culme.
Vai, Crinul fost-a rãstignit !
Şi zeci de flori au prins sã plângã :
o, Crinule, cât ne-ai iubit !

Tu ne-ai salvat de ofilire
cu preţul morţii din Calvar.
Şi prin mãreaţa primãvarã
ne-ai dat iertarea Ta în dar.

Când spinii se-adunau cu toţii
şi jubilau pe seama Sa,
El, Crinul pus în cripta rece,
ieşi afarã-n noaptea grea,

purtând cu El o nouã viaţă
ce coborâse chiar din Cer.
Da, Crinul sfânt al Învierii
e-al fericirii drag strãjer.

El îţi pãzeşte viaţa-ntreagã
umplându-ţi-o cu-al Sãu parfum
când tu-L urmezi cu bucurie
cu alte flori pe-al slavei drum.

*
O, frate, nu-ţi mai fie teamã
de-i plinã lumea azi de spini !
Isus e Crinul sfânt din slavã
ce-n stratul Lui ne face crini.

Sã sufle orice vânt puternic
noi nu ne temem de îngheţ.
Isus ne apãrã oriunde
chiar cu al vieţii Sale preţ.

De-aceea ruga vieţii noastre
transformã spinii cei mai rãi
prin harul Crinului din slavã
şi-i face azi copiii Sãi.