CRINUL

CRINUL

Unui crin bătut de vânt,
ce se pleacă spre pământ,
vreau, c-o lacrimă de dor,
să-i şoptesc uşor-uşor:

- "Crinule, iubirea mea,
nu privi la vremea rea,
ci priveşte-n ceasul greu,
printre nori, un curcubeu!

Semnul dragostei de Sus,
clipocit de la Isus,
ce mereu ne bate-n poartă:
ne inspiră şi ne iartă.”

Crinul mi-a răspuns discret
cu o voce de profet:
- "Ah, sunt singur printre spini!
Cu ce vorbe să-mi alini

rana care m-a lovit
şi adânc m-a ofilit!
N-am umblat nicicând hai-hui,
nu port blamul nimănui.”

- "Crinule, eu n-am un leac,
căci mi-e sufletul sărac.
Când trăieşti printre străini
poţi să plângi şi să suspini.

Dar te-ndrept spre înălţimi
către psalmii cei sublimi,
psalmii stelelor de sus
ce-L adoră pe Isus.

El purtat-a crengi de spini
între doi tâlhari străini.
Pentru cei răi S-a rugat
şi murind a înviat.

Sus, în cerul fără nor
El ne-aşteaptă cu mult dor,
cu nespuse răsplătiri
de-L urmăm fără cârtiri.”